Fosta mare gimnastă, Mary Lou Retton, arestată pentru conducere sub influența alcoolului în Virginia de Vest

Autor: Diana Pană

Publicat: 27-05-2025 23:58

Actualizat: 28-05-2025 02:58

Article thumbnail

Sursă foto: deadline.com

Fosta mare gimnastă americană Mary Lou Retton a fost arestată la începutul acestei luni pentru conducere sub influenţa alcoolului în Virginia de Vest, relatează Reuters.

Înregistrările instanţei confirmă că medaliata olimpică cu aur la individual compus din 1984 a fost acuzată pe 17 mai în Fairmont, W.Va.

Ofiţerii au observat o sticlă cu vin în vehicul şi au spus că Retton vorbea greu şi mirosea a alcool.

Retton, în vârstă de 57 de ani, nu a trecut un test de sobrietate pe teren, potrivit poliţiei. Ea a fost eliberată ulterior după ce a depus o cauţiune de 1 500 de dolari.

Retton, care avea 16 ani la acea vreme, a devenit prima gimnastă americană care a obţinut titlul la individual compus..Pe a doua treaptă a podiumului a urcat atunci Ecaterina Szabo, iar pe poziţia a treia s-a clasat Simona Păucă.

Ea a obţinut, de asemenea, două medalii de argint şi două de bronz la Jocurile e la Los Angeles.

În 2023, Retton a fost mai multe zile la terapie intensivă după ce a avut o formă rară de pneumonie.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri