Fosta Înaltă Reprezentantă a UE pentru Afaceri Externe, Federica Mogherini, şi celelalte două persoane reţinute marţi pentru presupusă fraudă în utilizarea fondurilor UE au fost eliberate, considerându-se că nu există riscul să fugă, informează miercuri dpa şi ANSA.
Acuzații grave: fraudă, corupție și conflict de interese
Cei trei suspecţi au fost informaţi cu privire la acuzaţiile ce le sunt aduse şi care includ fraudă în achiziţii publice, corupţie, conflict de interese şi încălcarea secretului profesional, a menţionat Parchetul European (EPPO) într-un comunicat.
Pe lângă Federica Mogherini, mai sunt vizaţi Stefano Sannino, fost secretar general al Serviciului European de Acţiune Externă (SEAE) şi fost ambasador al Italiei în Spania, în prezent director general al Comisiei Europene pentru Orientul Mijlociu, Africa de Nord şi Golf, precum şi Cesare Zegretti, co-director al Biroului executiv pentru educaţie, formare şi proiecte al Colegiului Europei, din ianuarie 2022, scrie Agerpres.
Percheziții la Colegiul Europei și SEAE, cu sprijinul OLAF
La cererea EPPO, Poliţia Federală belgiană (FGP West-Vlaanderen) a efectuat marţi percheziţii în mai multe clădiri ale Colegiului Europei din Bruges, la SEAE din Bruxelles şi la locuinţele suspecţilor. Percheziţiile au beneficiat şi de sprijinul Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF).
Ancheta vizează Academia Diplomatică a UE
În discuţie este proiectul pentru Academia Diplomatică a Uniunii Europene - un program de formare de nouă luni pentru tinerii diplomaţi din statele membre -, care a fost atribuit de SEAE Colegiului Europei din Belgia, în perioada 2021-2022, în urma unei proceduri de licitaţie. Ancheta se concentrează asupra faptului dacă Colegiul Europei şi/sau reprezentanţii acestuia au fost informaţi în prealabil cu privire la criteriile de selecţie ale procedurii de licitaţie şi au avut motive suficiente să creadă că li se va atribui implementarea proiectului, înainte de publicarea oficială a anunţului de licitaţie.
Colegiul Europei a asigurat că va coopera pe deplin cu autorităţile.
EPPO mai subliniază că toate persoanele implicate sunt considerate nevinovate până la dovedirea vinovăţiei.






























Comentează