Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Foștii președinți americani, în noi clipuri de promovare a vaccinării împotriva COVID-19

Obama, casual

Foştii preşedinţi americani Barack Obama, George W. Bush, Bill Clinton şi Jimmy Carter pot fi văzuţi în două noi mesaje de interes public (PSA) care promovează vaccinarea împotriva maladiei COVID-19 alături de soţiile lor, fostele prime doamne ale Statelor Unite Michelle Obama, Laura Bush, Hillary Clinton şi Rosalynn Carter, au anunţat joi reprezentanţii organizaţiei non-profit Ad Council, citaţi de Reuters, potrivit AGERPRES.

"Ştiinţa este clară. Aceste vaccinuri vă vor proteja pe voi şi pe cei care vă sunt dragi de această boală periculoasă şi mortală", a declarat fostul preşedinte George W. Bush în unul dintre cele două mesaje PSA, în care apare alături de Barack Obama şi Bill Clinton, îndemnându-i pe americani să se vaccineze împotriva COVID-19.

"Acesta este primul pas pentru a pune capăt pandemiei şi pentru a duce ţara noastră spre viitor", a adăugat Barack Obama.

O absenţă notabilă din aceste clipuri de promovare a vaccinării, create de organizaţia non-profit Ad Council, sunt fostul preşedinte Donald Trump şi Melania Trump. În timpul campaniei lui electorale de anul trecut, Donald Trump a insistat adeseori pe rolul administraţiei sale în lansarea pe piaţă a vaccinurilor anti-COVID-19.

Citește și: Prințul Harry și Megan Markle AU MINȚIT grosolan în interviul dat lui Oprah Winfrey: Analiza făcută de presa britanică

Întrebat despre absenţa soţilor Trump din acele clipuri, un purtător de cuvânt de la Ad Council a declarat că unul dintre ele a fost filmat la ceremonia de învestitură a preşedintelui Joe Biden, organizată în luna ianuarie şi la care soţii Trump nu au participat.

Purtătorul de cuvânt a adăugat că organizaţia pe care o reprezintă a apreciat gestul făcut de Donald Trump atunci când acesta i-a îndemnat pe americani "să meargă să îşi primească vaccinul", la scurt timp după ce a fost vaccinat el însuşi împotriva COVID-19.

Noile clipuri fac parte din campania naţională de educare a populaţiei americane în privinţa vaccinării organizată de Ad Council, intitulată "It's Up To You" ("Depinde De Tine"). Peste 300 de parteneri sprijină Ad Council în eforturile pe care această organizaţie non-profit le depune pentru a combate atitudinile ezitante ale americanilor faţă de vaccinuri şi pentru a convinge tot mai mulţi cetăţeni americani să se vaccineze.

Al doilea clip PSA realizat de Ad Council îi prezintă pe fiecare dintre cei patru foşti preşedinţi, însoţiţi de soţiile lor, în timp ce poartă măşti sanitare şi primesc doze ale unor vaccinuri dezvoltate împotriva noului coronavirus.

"Acum depinde de voi", spune Jimmy Carter la finalul clipului.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.