Fostul club al lui Pele şi Neymar a promovat în prima ligă braziliană

Autor: Ionel Dancu

Publicat: 12-11-2024

Actualizat: 12-11-2024

Article thumbnail

Sursă foto: vecteezy.com

Legendarul club Santos FC, la care au strălucit Pele şi Neymar, şi-a asigurat luni revenirea în elita fotbalului brazilian, după ce a evoluat în liga secundă pentru prima oară în istoria sa, în acest sezon, informează AFP, conform Agerpres.

"Peixe", cum este supranumit Santos FC, şi-a asigurat revenirea în prima ligă după victoria obţinută în deplasare în faţa formaţiei Coritiba (scor 2-0), prin golurile atacantului Wendel Silva (20) şi internaţionalului venezuelean Romulo Otero (41), care a transformat cu o execuţie superbă o lovitură liberă.

Clubul din oraşul portuar Santos, la sud de Sao Paulo, a acumulat 68 de puncte în 36 de meciuri şi nu mai poate fi ajuns de Ceara, echipă aflată pe locul al cincilea în clasament, cu două etape înainte de finalul sezonului în liga secundă braziliană, în condiţiile în care primele patru clasate promovează direct.

Sub bagheta antrenorului brazilian Fabio Carille, a cărui menţinere în funcţie în 2025 rămâne incertă, Santos a dominat clasamentul în marea majoritate a sezonului, după ce a retrogradat anul trecut pentru prima oară în istoria sa centenară.

Cluburile Mirassol, Novorizontino şi Sport Recife sunt principalele candidate pentru completarea grupului de echipe care vor juca anul viitor în prima ligă din Brazilia.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri