Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Fostul medic al lui Traian Băsescu, găsit mort în casă. Cadavrul era în descompunere

Politia nu treceti

Doctorul Doru Mihail Dinu Cristea avea 76 de ani și trăia singur de câțiva ani. El construise și o troiță în fața vilei sale din Leordeni.

Doru Mihail Dinu Cristea, doctor de medicină internă, a fost găsit decedat, săptămâna trecută, în locuința sa din satul Cârciumărești, comuna Leordeni.

Descoperirea a fost făcută după câteva luni de la moartea medicului, întrucât cadavrul era în putrefacție.

Avea trei copii, dar erau plecați în Canada și Germania

În București, fostul doctor a avut cabinet individual de medicină internă în Sectorul 5 și a fost o perioadă chiar medicul lui Traian Băsescu, după cum a mărturisit el însuși, în urmă cu un an, unei persoane în care avea încredere.

De altfel, de câțiva ani buni, medicul în vârstă de 76 de ani se retrăsese la țară, unde trăia de unul singur, fiind divorțat, scrie jurnaluldearges.ro.

Își cumpărase o casă în Leordeni pe care a extins-o

Lângă gardul masiv, cu porți forjate, a construit și o troiță, care a fost sfințită de preotul din parohie, părintele Ionuț Stanciu.

Avea trei copii, plecați toți peste hotare, în Canada și Germania, însă legăturile pesemne că nu erau așa strânse, dovadă că dispariția bărbatului a fost sesizată extrem de târziu.

În ultima perioadă nu mai fusese văzut nici de vecini. Aceștia i-au povestit preotului că au încercat în zadar să ia legătura cu doctorul în urmă cu câteva săptămâni.

Abia zilele trecute, poliția a forțat ușa de la intrarea în casă după ce i-a contactat pe copiii medicului. În casă au găsit un cadavru mumificat, căzut, „după câteva luni de stat acolo…”.

Preotul Ionuț Stanciu: „Pleca mult în afara țării, de aici și reticența vecinilor de a-l căuta”

Preotul locului a spus că mai venea cu botezul la casa doctorului, de sărbători, dar acesta nu întotdeuna era acasă. Uneori, era plecat în străinătate.

„Probabil de aici și reticența vecinilor de a-l căuta, de a insista să intre la el în curte, pentru că nu prea era acasă și toată lumea a crezut că era plecat. Pleca mult în afara țării, la simpozioane, la congrese ș.a.m.d. Ne-am pus și noi întrebarea: să stea atâtea luni fără ca nimeni să îndrăznească să intre acolo?!”, a spus preotul.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.