Fost ministru al Apărării, despre scandalul șpăgii de la MApN: „Lăsaţi-o mai moale cu 'fostul senator PSD', că nu ține”

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 08-11-2025 21:00

Actualizat: 08-11-2025 21:06

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Deputatul PSD Mihai Fifor critică, sâmbătă ”prostia asta cu fost senator PSD" în cazul personajului care se străduia să îl compromită pe ministrul Apărării, Ionuţ Moşteanu, el precizând că Isăilă a fost dat afară din PSD în 2014, apoi a trecut la UNPR.

”Doamne, cât se mai vântură prostia asta cu "fost senator PSD" în cazul personajului care se străduia să îl compromită pe Moşteanu. Isăilă, căci despre el este vorba, a fost dat afară din PSD în 2014, imediat după ce DNA a început urmărirea penală împotriva lui. Adică acum 11 ani şi ceva”, spune Fifor pe Facebook.

Social-democratul precizează că, din acel moment, Isăila a trecut la UNPR şi a activat ca senator UNPR înca vreun an, până la condamnarea definitivă, când i s-a revocat mandatul de senator.

”Aşa că lăsaţi-o mai moale cu "fostul senator PSD", că nu ține. Ştiu că dă bine la public, dar de data asta nu ţine. Încercaţi în alta parte....”, comentează Fifor.

Cazul de corupție de la MApN

DNA a anunţat, vineri, că o persoană care ar fi vrut să dea un milion de euro ministrului Apărării, crezând că acesta şi-ar putea exercita influenţa asupra conducerii Romtehnica pentru a o determina să încheie contracte cu o firmă privată, a fost reţinută de procurorii DNA şi ulterior arestată preventiv pentru 30 de zile de Tribunalul Bucureşti pentru cumpărare de influenţă. Procurorii precizează că, în 9 şi 15 octombrie, în Bucureşti, inculpatul ar fi promis indirect, printr-o persoană (martor în cauză), suma de 1 milion de euro pentru ministrul apărării, promisiuni care au fost reiterate în 24 octombrie, inculpatul crezând că ministrul Apărării ar putea influenţa conducerea C.N. Romtehnica S.A., având ca acţionar unic Ministerul Apărării să încheie contracte comerciale cu o societate privată.

”Infracţiunea de cumpărare de influenţă a fost săvârşită în stare de recidivă postexecutorie, inculpatul executând anterior o pedeapsă cu închisoarea aplicată pentru săvârşirea altor infracţiuni de corupţie. Inculpatului i s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile”, a mai transmis DNA.

Potrivit unor surse judiciare, persoana respectivă ar fi fostul senator PSD de Dâmboviţa Marius Ovidiu Iisăilă. Acesta are o condamnare definitivă, din 2016, la cinci ani şi patru luni închisoare cu executare. Isăilă fusese trimis în judecată tot de DNA în 23 iulie 2014 pentru trafic de influenţă şi instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Ministrul Apărării, Ionuţ Mosteanu, afirmă, după arestarea unei persoane care a încercat să-i cumpere influenţa cu un milion de euro pentru a facilita un contract cu Romtehnica, o companie coordonată de MApN, că a refuzat „categoric” orice întâlnire „cu acea persoană”, că este martor în dosar şi că sprijină „pe deplin” autorităţile pentru „clarificarea faptelor”.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri