Fostul ministru al apărării din Coreea de Sud a fost arestat

Autor: Daniel Mihai Dragomir

Publicat: 11-12-2024

Actualizat: 11-12-2024

Article thumbnail

Sursă foto: freepik.com

Kim Yong Hyun, fost ministru al apărării din Coreea de Sud, a fost arestat sub acuzaţia de insurecţie, în legătura cu decizia de săptămâna trecută a preşedintelui ţării de a institui pentru scurt timp legea marţială, informează Rador Radio România.

Fostul ministru sud-coreean al apărării a fost arestat oficial miercuri, după ce fusese reţinut duminică, din cauza presupusei sale complicități cu președintele Yoon Suk Yeol și în impunerea legii marțiale, săptămâna trecută, în timp ce autoritățile investighează dacă acţiunile lor pot fi considerate o rebeliune.

Legea marțială, instituită prima dată în ultimii 40 de ani, a durat doar aproximativ șase ore, dar a declanșat o furtună pe plan internă și ample proteste de stradă. Yoon și asociații săi se confruntă cu anchete penale și tentative de demitere.

Ministerul Justiției le-a interzis preşedintelui și altor opt persoane să părăsească țara, deoarece autoritățile îi consideră suspecți principali în cazul legii marțiale. Este prima dată când unui președinte în exercițiu din Coreea de Sud îi sunt impuse interdicții de călătorie.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri