Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Fostul ministru al Justiției, deranjat că Predoiu a cerut verificarea mafiei din energie: 'Un exerciţiu de imagine!'

hotnews.ro
Stelian Ion

Fostul ministru al Justiţiei, Stelian Ion, critică, joi, decizia actualului deţinător al portofoliului, liberalul Cătălin Predoiu, de a cere procurorului general să investigheze ”orice tip de activitate infracţională ce ar putea fi desfăşurată în contextul crizei energiei şi a fenomenului asociat de majorare a facturilor la energie”. Ion consideră că nu este decât un exerciţiu de imagine. ”Pasul următor, extrem de periculos, ar fi să dea ordin procurorilor”, a transmis fostul ministru, relatează News.ro.

”S-a trezit ministrul Cătălin Predoiu să rezolve criza energetică. A dat, chipurile, îndrumare scrisă procurorului general să se ocupe de fenomenul infracţional din domeniul energiei. Evident, exerciţiu ieftin de imagine. Oare vor ieşi acum la iveală, că a dat Predoiu „îndrumare”, toate iţele băieţilor deştepţi din zona energiei?, a scris, joi, pe Facebook, Stelian Ion.

Acesta critică decizia lui Cătălin Predoiu de a trimite ”îndrumări”. „Ca şi cum procurorul general nu ştie ce se întâmplă în ţara asta, ca si cum parchetele nu primesc sesizări, era nevoie de „îndumări” din partea ministrului Predoiu. Pasul următor, extrem de periculos, ar fi ca ministrul justiţiei să dea ordin procurorilor”, a mai scris Stelian Ion.

Acesta îi cere ministrului Justiţiei să facă ceea ce ar trebui să facă, nu ”exerciţii facile de imagine”: ”Reluaţi procedura de selecţie pentru procurorii de rang înalt, respectând de data asta avizele Secţiei pentru procurori din CSM (...) continuaţi lupta pe care am început-o de preluare măcar a unei părţi de poliţişti de poliţie judiciară de către parchete, propuneţi o procedură de numire a procurorilor de rang înalt echilibrată, în care rolul politicului să fie diminuat, continuaţi demersurile grupului de lucru pe care l-am înfiinţat pentru DNA-ul pădurilor, luptaţi pentru independenta reală a magistraţilor, găsiţi soluţii pentru atragerea procurorilor către DNA si DIICOT, propuneţi reforma Inspecţiei Judiciare şi a Consiliului Superior al Magistraturii”, afirmă Stelian Ion.

Acesta îl critică, din nou, pe Cătălin Predoiu, şi că a asigurat cvorumul la CSM ”pentru promovări controversate la ÎCCJ sau majorări salariale”.

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a solicitat, joi, procurorului general Gabriela Scutea să investigheze ”orice tip de activitate infracţională ce ar putea fi desfăşurată în contextul crizei energiei şi a fenomenului asociat de majorare a facturilor la energie”.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.