Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Fostul ministru al sănătății, Viorica Dumbrăveanu critică concursurile pentru șefia spitalelor

IGSU
Spital, cărbunești, instalație oxigen

Fosta ministră a Sănătății, Viorica Dumbrăveanu, critică modificările aprobate de Guvern la Regulamentul privind numirea în funcție a conducătorilor instituțiilor medico-sanitare publice, pe bază de concurs.

„Ministerul Sănătății își asumă decizia unilaterală cu privire la persoanele care vor fi desemnate câștigătoare. De ce a fost necesar să excludem o verigă obiectivă și imparțială în evaluarea candidaților - Școala de Management în Sănătate Publică?”, a scris Dumbrăveanu, într-o postare pe facebook, transmite Știri.md cu referire la Unimedia.

„Transparentizare sau politizare. Guvernul a aprobat modificări la Regulamentul privind numirea în funcție pe bază de concurs a conducătorilor instituțiilor medico-sanitare publice, prin care Ministerul Sănătății își asumă decizia unilaterală cu privire la persoanele care vor fi desemnate câștigătoare.

Câteva amendamente discutabile: Comisia de concurs este prezidată de Ministru, iar în componența Comisiei sunt 4 membri cu drept de vot din cadrul Ministerului Sănătății, 1 reprezentat CNAM, 1 reprezentant al Fondatorului și 1 reprezentant al sindicatelor din domeniu. Respectiv, din 8 membri ai Comisiei, reprezentanți ai autorităților centrale din cadrul Guvernului vor fi 5.

În componența Comisiei se include în calitate de membru cu drept de vot un reprezentant al USMF „Nicolae Testemițanu”, în cazul în care în instituția pentru care s-a anunțat concurs există o bază clinică universitară sau de cercetare.

În anul 2020, în baza amendamentelor operate, calitatea de președinte al Comisiei o deținea un secretar de stat, iar ministerul era reprezentat de 3 membri cu drept de vot și, respectiv 4 membri reprezentau fondatorul, colectivul și Consiliul de administrație al instituției medicale, precum și sindicatele din domeniu. Condițiile de participare a reprezentantului USMF erau aceleași.

Evaluarea candidaților admiși include următoarele etape: evaluarea proiectului planului strategic de dezvoltare a instituției pentru următorii 5 ani și interviul, în baza competențelor determinate de către Ministerul Sănătății. Astfel, concursul integral va fi realizat de minister și se exclude etapa de evaluare a competențelor profesionale realizată de către Școala de Management în Sănătate Publică a USMF „Nicolae Testemițanu”.

Fondatorul în termen de 3 zile va efectua numirea în funcție de conducător al instituției. Prevedere care încalcă flagrant principiul autonomiei locale.

Care este fundamentarea modificării reprezentativității în Comisia de concurs? De ce a fost necesar să excludem o verigă obiectivă și imparțială în evaluarea candidaților - Școala de Management în Sănătate Publică? S-a așteptat noua procedură pentru a lansa organizarea concursurilor în instituțiile medicale strategice?”, a menționat Viorica Dumbrăveanu.

În ședința de miercuri, 25 noiembrie, Guvernul a aprobat Regulamentul privind numirea în funcţie pe bază de concurs a conducătorilor instituţiilor medico-sanitare publice şi a Contractului-tip de management al instituţiei.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.