Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Fostul portar al lui Liverpool, Bruce Grobbelaar, a declarat că fotbalul l-a ajutat să treacă peste faptul că a ucis în timpul războiului

www.ponturi-bune.ro
Liverpool Manchester United

Bruce Grobbelaar, fostul portar al lui Liverpool şi al naţionalei din Zimbabwe, a declarat, într-un interviu acordat BBC, că fotbalul l-a ajutat să treacă peste amintirile din război şi peste faptul că a fost nevoit să ucidă în conflicul militar la care a participat, informează news.ro.

Născut la 6 octombrie 1957, la Durban, în Africa de Sud, Grobbelaar avea două luni când părinţii au emigrat în Rhodesia (acum Zimbabwe). El a fost chemat în armată la finalul anilor 70 şi trimis să lupte în războiul civil din Rhodesia.

"Nu mai eşti aceeaşi persoană odată ce ai făcut-o. Trebuie să trăieşti cu consecinţele tot restul vieţii tale. Amintirile s-au diminuat într-o oarecare măsură, dar sunt momente când eşti cu prietenii în Africa şi lor le place să vorbească despre asta. Mie nu. După asta, timp de două-trei săptămâni, am transpiraţii reci şi mă trezesc din nou cu acele sentimente. De-a lungul anilor, am fost foarte norocos că nu m-am cufundat într-o formă de depresie, deoarece fotbalul mi-a salvat viaţa cu adevărat. Când am revenit din armată, fotbalul mi-a luat gândul de la acele incidente", a declarat el.

Bruce Grobbelaar a început fotbalul în Rhodesia, la Highlanders FC, în 1973. După război, el a ajuns la Liverpool, unde a evoluat între 1981 şi 1994, exceptând un scurt împrumut la Stoke City, în 1993.

Practic, cariera şi-a încheiat-o în 1997, la Plymouth, dar a mai jucat meciuri pentru echipe engleze din ligi inferioare.

La finalul anului 1994, Grobbelaar a fost acuzat de participare la meciuri aranjate. Portarul şi-a susţinut vehement nevinovăţia şi a fost declarat nevinovat în 1997.

La naţionala statului Zimbabwe, el a strâns 32 de selecţii, participând la o ediţie al Cupei Mondiale.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.