Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Fostul preşedinte al Franţei, Nicolas Sarkozy vrea un "nou tratat" european

Vision for the G20: Nicolas Sarkozy, Klaus Schwab

Fostul preşedinte francez Nicolas Sarkozy a cerut vineri, după victoria Brexit-ului la referendumul din Marea Britanie, un "nou tratat" european, care să prevadă în special întărirea controalelor la frontiere şi suspendarea procesului de extindere a Uniunii Europene (UE), informează AFP. "Poporul britanic a ales" şi "luciditatea ne determină să spunem că acest sentiment de respingere este împărtăşit de mulţi francezi şi de mulţi alţi europeni. Ceea ce a spus poporul britanic, pot spune şi alte popoare ale Europei. Nu putem, nu trebuie să ignorăm aceasta", a subliniat Sarkozy.

Evocând o "criză majoră" a UE, preşedintele partidului Republicanii, aflat în opoziţie, a calificat drept "urgentă" problema "refondării profunde" a Uniunii, prin elaborarea unui nou tratat. "Europa poate funcţiona fără britanici şi, de altfel, avem timp pentru a ne regândi relaţia cu vecinul nostru. În schimb, Europa, acum a celor 27, nu mai poate funcţiona de această manieră", a subliniat el. În acest scop, Nicolas Sarkozy a cerut ca "o reuniune a şefilor de stat şi de guverne din UE să ia decizia elaborării unui nou tratat, care să le arate popoarelor de pe continentul nostru că Europa este hotărâtă să-şi reia destinul în mâini".

Sarkozy sugerează ca acest tratat să fie elaborat pe "cinci paliere": respectarea frontierelor externe ale UE, punerea în funcţiune a unui "guvern economic al zonei euro", concentrarea competenţelor UE pe "vreo zece priorităţi strategice" şi o mai bună funcţionare instituţională. Nu în ultimul rând, "procesul de extindere a Europei trebuie să fie în mod clar stopat, până la noi ordine". "Turcia nu-şi are locul în UE", a spus Sarkozy, conform Agerpres.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.