Fostul preşedinte al Iranului revine în politică

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 02-02-2015

Actualizat: 02-02-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Ex-preşedintele iranian Mahmod Ahmadinejad şi-a marcat revenirea în politică duminică prin lansarea unui site internet oficial, cu mai mult de un an înainte de alegerile legislative, relatează AFP.

Site-ul Ahmadinejad.ir a fost lansat în acelaşi timp cu o pagină Google plus şi o alta pe reţeaua de socializare Instagram.

Fostul şef al statului, reputat pentru ideile sale consevatoare, se abţinuse de la declaraţii politice după încheierea mandatului său şi alegerea preşedintelui moderat Hassan Rohani în iunie 2013.

Această revenire pe scena politică are loc într-o perioadă în care diferitele formaţiuni politice (reformatoare şi conservatoare) se pregătesc pentru viitoarele alegeri legislative de la începutul anului 2016. Conservatorii critică tot mai deschis modul în care Ahmadinejad a condus Iranul între anii 2005 şi 2013.

În urmă cu câteva zile, Mahmoud Ahmadinejad s-a distanţat verbal de unul dintre foştii săi vicepreşedinţi, Mohammad Reza Rahimi, condamnat pentru corupţie, afirmând că acuzaţiile care îl vizau se referă la fapte anterioare numirii acestuia în funcţie.

Rahimi fusese numit în 2009 prim-vicepreşedinte al lui Ahmadinejad. El a fost condamnat pentru 'corupţie' la cinci ani închisoare şi o amendă de 300.000 de dolari, precum şi la rambursarea sumei de 600.000 de dolari, potrivit presei iraniene.

De la alegerea sa în iunie 2013, preşedintele Rohani a făcut din lupta împotriva corupţiei una din priorităţile sale pentru relansarea economiei iraniene, în timp ce mai multe scandaluri au ocupat prima pagină a ziarelor acestei ţări, cotată pe locul 136 din 175 posibile în clasamentul pe 2014 al ţărilor percepute drept corupte întocmit de ONG Transparency International.

Guvernul lui Ahmadinejad a fost acuzat în special că ar fi delapidat venituri din resurse petroliere în timp ce ţara se afla sub incidenţa sancţiunilor economice occidentale din cauza controversatului său program nuclear. Mandatul său dublu a fost marcat, de asemenea, de tensiuni diplomatice cu Occidentul şi de reprimarea mişcării de contestare a realegerii sale în iunie 2009.

Agerpres

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri