Fostul preşedinte brazilian Jair Bolsonaro a epuizat toate recursurile posibile împotriva pedepsei sale de 27 de ani de închisoare pentru tentativă de lovitură de stat, potrivit unui document publicat marţi de Curtea Supremă a ţării, şi, prin urmare, va trebui să îşi ispăşească pedeapsa, relatează AFP şi Reuters, citate de agerpres.ro.
Bolsonaro, în vârstă de 70 de ani, se afla în arest la domiciliu de la începutul lunii august, dar sâmbătă a fost plasat în arest preventiv din cauza unui "risc ridicat de fugă", printr-un ordin al instanţei.
Un judecător al Curţii Supreme a Braziliei a ordonat mai târziu marţi ca fostul preşedinte să înceapă să îşi execute pedeapsa în complexul poliţienesc din capitala Brasilia unde se află de sâmbătă în arest preventiv.
Şef al statului în perioada 2019-2022, Bolsonaro a fost condamnat în septembrie la 27 de ani de închisoare, pentru tentativă de lovitură de stat în încercarea de a împiedica revenirea la putere a adversarului său de stânga, Luiz Inacio Lula da Silva, învingător la ultimele alegeri.
Fostul președinte al Braziliei ar fi vrut să rupă brățara electorincă și să evadeze în timp ce se afla în arest la domiciliu
Bolsonaro a recunoscut că a încercat să-şi deschidă brăţara electronică de la gleznă cu un pistol de lipit, dar a negat că ar fi vrut să o îndepărteze. Oficialii Curţii au declarat că acesta voia să folosească un miting planificat în faţa casei sale ca acoperire pentru a evada.
Într-un document care autorizează arestarea, judecătorul Moraes a afirmat că informaţiile furnizate de centrul care monitorizează arestul la domiciliu al lui Bolsonaro sugerează „intenţia fostului preşedinte de a rupe brăţara electronică de la gleznă pentru a-şi asigura succesul în evadare”.
Acest lucru, se arată în document, ar fi „facilitat de confuzia provocată de demonstraţia organizată de fiul său”.
Flávio Bolsonaro, care ocupă funcţia de senator, a chemat susţinătorii săi să se adune în apropierea casei tatălui său sâmbătă seara.
Senatorul a scris vineri pe reţelele de socializare: „Veţi lupta pentru ţara voastră sau veţi urmări totul de pe telefonul vostru, stând pe canapea? Vă invit să luptaţi alături de noi”.
Pentru a-şi explica decizia, judecătorul Moraes a invocat posibilitatea ca Bolsonaro să fugă la ambasadele străine, citând „un istoric de planuri de a solicita azil prin intermediul unei reprezentanţe diplomatice”.






























Comentează