Fostul şef al executivului catalan Carles Puigdemont nu intenţionează să se ascundă în Belgia şi nu s-a decis dacă va cere azil, a declarat marţi Paul Bekaert, avocatul său belgian care îl reprezintă începând de luni, de la sosirea acestuia la Bruxelles, într-un interviu acordat postului de radio flamand Radio 1, citat de EFE, scrie agerpres.ro.
'Nu a fugit din Barcelona', a dat asigurări Bekaert, care a insistat că Puigdemont 'are dreptul' să se afle în Belgia, dat fiind că 'nu există nimic împotriva lui'.
Întrebat dacă Puigdemont va cere azil în Belgia, avocatul a declarat că păstrează 'deschise toate uşile', dar că 'nu s-a decis nimic deocamdată', recunoscând totodată că nu este clar dacă o astfel de solicitare ar avea succes. 'Cineva poate să ceară, dar să şi obţină (ceea ce a cerut - n.r.) este altă discuţie', a apreciat el.
Avocatul belgian a mai anunţat că fostul lider catalan ar urma să susţină o conferinţă de presă la orele 11:30 GMT (13:30, ora României).
Bekaert, care a activat ca avocat pentru drepturile omului timp de peste 40 de ani, a anunţat că ar mai putea reprezenta şi alţi lideri catalani, potrivit Reuters. El a declarat că experienţa sa în contestarea solicitărilor de extrădare din partea Madridului emise pe numele unor separatişti basci se va dovedi folositoare, deşi noile norme ale Uniunii Europene fac ca ţărilor europene să le fie mai greu să refuze extrădarea unor cetăţeni în alte state ale UE.
'Cunosc foarte bine reacţia spaniolilor. Le cunosc psihologia şi mentalitatea', a insistat Bekaert, adăugând că Puigdemont a venit în Belgia în primul rând pentru că Bruxellesul este 'capitala Europei' şi un forum de unde să se adreseze unei audienţe mai mari.
El a acuzat Madridul că abuzează de procese în scopuri politice, într-o referire la refuzul autorităţilor spaniole de a permite organizarea unui referendum privind independenţa Cataloniei şi la punerea sub acuzare a liderilor regionali catalani. Puigdemont a fost acuzat de rebeliune şi răzvrătire, aminteşte Reuters.
Fostul şef al executivului catalan Carles Puigdemont nu intenţionează să se ascundă în Belgia, anunță avocatul acestuia
București
12°C
Articole Similare

1.106
VIDEO Rafinăria din Haifa, lovită de rachete iraniene
1.106

34
Doi membri ai unui grup de opoziţie interzis au fost executaţi în Iran
34

26
Siria anunţă un "amplu atac" cu drone împotriva bazelor sale din apropierea frontierei cu Irakul
26

21
Un seism cu magnitudinea 7 s-a produs în arhipelagul Vanuatu - Nu s-a emis alertă de tsunami
21

50
VIDEO Ucraina a lovit un centru important pentru producţia de drone a Rusiei
50

37
Lituania intenționează să amenajeze fâșii de contramobilitate la frontiera cu Federaţa Rusă și cu Republica Belarus
37

2.251
Operațiune secretă: Rusia infiltrează rețelele de spioni în Europa / „Colaborezi sau faci 15 ani de închisoare”
2.251

4.801
Un nou trend în multinaționale: concedieri masive, mascate sub pretextul Inteligenței Artificiale / 700 de angajați au „zburat” de la Meta în ultima săptămână
4.801

35
Moscova expulzează un diplomat britanic acuzat de spionaj
35

2.053
Donald Trump a pus ochii pe uraniul iranian - Se pregătește o operațiune de mare risc
2.053

7.098
VIDEO Atac surpriză în Arabia Saudită: „ochiul din cer” al SUA, scos din joc / „Ar putea afecta capacitatea de a detecta amenințările Iranului”
7.098

4.300
Kaja Kallas intrevine în scandalul Italia-Israel. Premierul Netanyahu anunță că Patriarhul Latin al Ierusalimului va avea acum acces la Biserica Sfântului Mormânt
4.300

1.659
Donald Trump dezvăluie secretele noii săli de bal de la Casa Albă - Care este implicarea armatei SUA
1.659
















Comentează