Fostul stelist, Florentin Matei, a semnat cu Astra Giurgiu

Autor: Cornel Dumitrescu

Publicat: 09-01-2018

Actualizat: 09-01-2018

Article thumbnail

Sursă foto: www.libertatea.ro

Florentin Matei şi Laurenţiu Buş sunt, oficial, începând de marţi, jucătorii Astrei, cei doi semnând contractele cu echipa din Giurgiu şi prezentându-se în cantonamentul din Cipru. Matei vine de la Rijeka, fosta campioană a Croaţiei, formaţie pentru a care a jucat în 13 meciuri în prima parte a sezonului, marcând 3 goluri, dintre care două în preliminariile Champions League. Matei, mijlocaş ofensiv, fost internaţional de juniori şi tineret al României, a semnat până în vară, cu opţiune de prelungire din partea clubului Astra.

Matei, în vârstă de 24 de ani, a mai jucat la Steaua, Unirea Urziceni, Volin Luţk şi a făcut parte din lotul echipei Cesena. Laurenţiu Buş, 30 de ani, a evoluat la FC Botoşani în prima parte a sezonului, fiind golgheterul acestei echipe, cu 7 goluri reuşite. La doar câteva luni după ce fratele său, Sergiu Buş, a îmbrăcat tricoul Astrei, Laurenţiu a semnat pentru un an şi jumătate cu Astra, efectuând, deja, în Cipru, primul antrenament sub comanda lui Edi Iordănescu.

Buş a mai jucat la Universitatea Cluj, Poli Timişoara, Arieşul Turda, Oţelul Galaţi, Ienisei Krasnoiarsk, Rapid, Dunărea Călăraşi, ASA Târgu Mureş şi Hapoel Ramat Hasharon, conform news.ro.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri