Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Fotbal american: Un jucător al echipei Tampa Bay Buccaneers, spitalizat după o comoţie cerebrală

captură TV
fotbal american
Spre stupoarea tuturor, Gage s-a prăbuşit pe teren şi a fost evacuat pe o targă la finalul partidei. El ratase o minge lansată de coechipierul său Tom Brady şi a fost victima unei lovituri dure la gât şi la cap din partea fundaşului lui Dallas Cowboys, Donovan Wilson. Cuprins de spasme, el nu a reuşit să se ridice de jos şi medicii au intervenit rapid.

După meciul pierdut de Buccaneers, sinonim cu eliminarea din primul tur, antrenorul Todd Bowles a declarat că Russell Gage "a suferit o comoţie cerebrală şi a fost transportat la spital pentru examinări".

Recent, Damar Hamlin, jucătorul echipei de fotbal american Buffalo Bills, care a suferit un stop cardiac în timpul unui meci din NFL disputat la începutul acestei luni, a părăsit spitalul din Buffalo (statul New York) şi s-a întors acasă.

Damar Hamlin a suferit un stop cardiac pe 2 ianuarie, în urma unei puternice lovituri în zona pieptului, suferită în timp ce placa un adversar într-un meci din sezonul regulat al NFL, împotriva formaţiei Cincinnati Bengals.

El a primit îngrijiri medicale şi a fost resuscitat rapid la pe teren, înainte de a fi transportat la spitalul din Cincinnati, o secvenţă impresionantă, urmărită de milioane de telespectatori care au asistat la acest meci între două candidate la Super Bowl, pe un stadion plin, redus brusc la tăcere, amintind de pericolul extrem al celui mai popular sport din Statele Unite.

Hamlin, care a rămas în stare critică timp de câteva zile, a făcut progrese rapide şi constante. După ce s-a trezit pe 4 ianuarie, el a fost detubat în seara următoare şi a putut apoi să comunice verbal cu familia şi membrii echipei sale, ulterior fiind externat.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.