Fotbal: FC Hermannstadt, Dinamo şi FC Voluntari, detaşate în eLiga I la FIFA20

Autor: Maria Stan, Redactor

Publicat: 02-05-2020

Actualizat: 02-05-2020

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

FC Hermannstadt, Dinamo şi FC Voluntari ocupă podiumul competiţiei de fotbal virtual eLiga I la FIFA20, cel mai popular simulator de fotbal din lume, după etapa a 11-a, desfăşurată sâmbătă.

Cele trei echipe sunt la egalitate de puncte, iar departajarea se face la golaveraj.

Dinamo a învins-o sâmbătă pe Universitatea Craiova cu 2-0, FC Hermannstadt a surclasat-o pe Gaz Metan cu 8-1, iar FC Voluntari a dispus de Academica Clinceni cu 3-1.

Scorul competiţiei a fost stabilit de FC Viitorul, 13-0 cu Politehnica Iaşi.

Citește și: Când ar putea fi al doilea val al epidemiei de coronavirus. Anunțul de ULTIMĂ ORĂ al ministrului Sănătății

Competiţia este organizată de LPF, în perioada 16 aprilie-6 mai, proiectul fiind realizat în colaborare cu partenerul media al ligii, eAD, şi o companie renumită în organizare de evenimente de gaming, Level Up Gaming.

Orice iubitor al fotbalului sau al jocului de FIFA poate dona prin SMS la 8827 cu mesajul 'LIGA1' (cost 2 euro/SMS) pentru a veni în sprijinul campaniei de strângere de fonduri demarate de Societatea Naţională de Cruce Roşie din România.

Rezultatele etapei a 11-a:

Politehnica Iaşi (Cristian Năstase) - FC Viitorul (Robert Dumitru) 0-13

Dinamo (Antonio Crăcană) - Universitatea Craiova (Dan Buzărnescu) 2-0

FC Botoşani (Daniel Constantinescu) - Astra Giurgiu (David Strizu) 2-2

FC Voluntari (Răzvan Puiu) - Academica Clinceni (Andrei Andreescu) 3-1

CFR Cluj (Tudor Buţan) - Chindia Târgovişte (Marius Bucur) 1-1

Gaz Metan Mediaş (Victor Doszpoly) - FC Hermannstadt (Alexandru Rădulescu) 1-8

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe (Mihaly Birton) - FCSB (Emil Constantinescu) 0-5

Clasament:

1. FC Hermannstadt 28 puncte

2. Dinamo 28 puncte

3. FC Voluntari 28 puncte

4. FC Viitorul 22 puncte

5. Universitatea Craiova 22 puncte

6. Chindia 21 puncte

...

Duminică sunt programate meciurile din etapa a 12-a (ora 19:00):

Universitatea Craiova - Politehnica Iaşi

FC Viitorul - FC Botoşani

Dinamo - Academica Clinceni

Astra Giurgiu - Chindia Târgovişte

FC Voluntari - FC Hermannstadt

CFR Cluj - Sepsi OSK Sfântu Gheorghe

FCSB - Gaz Metan Mediaş

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri