Fotbal feminin: Federaţia sud-coreeană negociază cu jucătoarele, care ameninţă cu greva din cauza discriminărilor

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 02-02-2026 10:25

Article thumbnail

Sursă foto: frf.ro

Federaţia sud-coreeană de fotbal a indicat, luni, că poartă negocieri cu echipa naţională feminină, care ameninţă că va boicota Cupa Asiei din martie, denunţând discriminarea, informează AFP, potrivit Agerpres.

Jucătoarele echipei naţionale feminine de fotbal a ameninţă că vor boicota meciurile cu câteva săptămâni înainte de Cupa Asiei din martie, în semn de protest faţă de "condiţiile discriminatorii" instituite, conform acestora, de Federaţia naţională (KFA), în general în raport cu omologii lor masculini, susţinând, de exemplu, că trebuie să îşi plătească singure transferurile de la aeroport şi echipamentul de antrenament.

Conform unui declaraţii de presă datate din septembrie şi făcută publică în ianuarie, se semnalează călătorii lungi cu autobuzul sau cu avioanele la clasa economică şi cazări "inadecvate" departe de terenurile de antrenament.

Un document intern al federaţiei arată că aproximativ 1,3 milioane de dolari le-au fost alocaţi în 2025, ceea ce reprezintă mai puţin de 10% din bugetul echipei masculine.

"Continuăm discuţiile cu jucătoarele pentru a rezolva această problemă şi intenţionăm să respectăm programul de antrenamente", a declarat, luni, un oficial al federaţiei (KFA).

Oficialul KFA a mai adăugat că Federaţia "a analizat intern îmbunătăţirile etapă cu etapă şi a discutat problema intern de la primirea petiţiei".

Echipa va fi convocată la jumătatea lunii februarie pentru un stagiu de pregătire înaintea Cupei Asiei, ce va avea loc în perioada 1-21 martie în Australia, cu participarea a 12 echipe. Tragerea la sorţi a plasat Coreea de Sud în grupă alături de Australia, Iran şi Filipine.

Declaraţia jucătoarelor a mai indicat că "timp de mulţi ani, jucătoarele echipei naţionale feminine au îndurat în tăcere condiţii sub standarde şi nerezonabile, susţinute doar de mândria lor de a-şi reprezenta ţara".

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri