Lea Schuller, atacantul naţionalei de fotbal feminin a Germaniei, autoare a unui gol în meciul de vineri cu Danemarca (4-0) de la EURO 2022, a fost testată pozitiv la Covid-19, a anunţat luni federaţia sa, după ce mai multe alte cazuri au fost înregistrate în rândul echipelor participante la turneul din Anglia, scrie AFP.
Jucătoarea lui Bayern Munchen, în vârstă de 24 de ani, "a fost testată pozitiv la coronavirus. Ea are doar simptome uşoare şi a fost imediat plasată în izolare", a indicat pe Twitter Federaţia germană (DFB), cu o zi înaintea partidei Germania - Spania.
"Decizia revenirii sale va fi luată în funcţie de evoluţia situaţiei, în conformitate cu directivele medicale şi în strânsă consultare cu UEFA", precizează federaţia.
După ce EURO 2022 a început miercuri, au fost înregistrate mai multe cazuri de Covid, în rândul naţionalelor Olandei, Angliei şi Italiei.
În timpul Campionatului European feminin, testele înainte de meci nu sunt obligatorii. O echipă lovită de mai multe cazuri de Covid-19 trebuie să plaseze persoanele respective în izolare. Nu este permisă nicio amânare cât timp cât sunt disponibile cel puţin 13 jucătoare, inclusiv un portar.
Fotbal feminin: Naţionala Germaniei, afectată de un caz de Covid-19
Explorează subiectul
București
3°C
Articole Similare

10
Daniel Pancu, declarație fabuloasă după victoria clujenilor în fața lui Dinamo
10

462
Programul play-off-ului. Cum arată clasamentul în Superliga după înjumătățirea punctelor. FCSB, în premieră în play-out
462

29
Gabi Balint îl atacă pe Rădoi după revenirea antrenorului la FCSB: Este o mare decepție
29

17
Zeljko Kopic spune ce le-a cerut jucătorilor după al treilea eșec consecutiv în campionat.
17

48
CFR Cluj a învins Dinamo în ultimul meci din sezonul regulat. Clasamentul echipelor care intră în play-off
48

14
Fostul selecţioner al Moldove a decedat la 55 de ani
14

59
Presa din Cipru anunță ce va face Elias Charalambous după plecarea de la FCSB
59

11
Neymar, preconvocat la lotul Braziliei pentru meciurile amicale cu Franţa şi Croaţia
11

98
Momente de panică pentru Florinel Coman. Familia fotbalistului, blocată în Qatar: 'Un spațiu periculos din care ne străduim să evadăm'
98

120
Donald Trump i-a transmis premierului Australiei că 'face o greşeală umanitară teribilă' dacă nu le acordă azil politic sportivelor din naționala Iranului
120

12
Lotul extins al României care pregăteşte meciul cu Spania, pentru medaliile de bronz ale Campionatului European
12

32
Marius Niculae: Va fi un play-off imprevizibil, acum nu văd o câştigătoare sigură a titlului
32

255
Victor Pițurcă explică de ce ar fi acceptat Rădoi oferta lui Gigi Becali: 'Nu cred în acest proiect. Fotbalul este o afacere. Când îl păcălești, te lovesc problemele'
255

















Comentează