O banană lipită cu bandă adezivă pe un perete a fost vândută în această săptămână pentru suma de 120.000 de dolari la târgul de artă Art Basel din Miami Beach, potrivit site-ului specializat în piaţa de artă Artnet, care a precizat că două dintre cele trei exponate s-au vândut deja, ultima fiind disponibilă la preţul de 150.000 de dolari, informează joi CNN.
Lucrarea, care îi aparţine lui Maurizio Cattelan, a fost prezentată de Galeria de Artă contemporană Perrotin, înfiinţată la Paris, care colaborează de mult timp cu artistul italian.
Citește și: Lovitură pentru Liviu Dragnea! Ce a pierdut fostul șef PSD
Acesta este prima contribuţie a artistului Maurizio Cattelan la un târg de artă în 15 ani, a precizat galeria, informează agerpres.ro.
Denumită 'Comedian', opera de artă este o banană cumpărată de la un magazin alimentar din Miami care a fost lipită de un perete cu bandă adezivă. Au existat trei exponate de acest fel, a precizat galeria, toate fiind puse în vânzare.
Citește și: Olguța Vasilescu îl curentează pe Klaus Iohannis: Am o vagă bănuială
Potenţialii cumpărători nu au primit instrucţiuni clare despre ce ar trebui să facă dacă bananele încep să se strice.
Potrivit unui comunicat de presă al Galeriei Perrotin, artistul a venit prima dată cu această idee în urmă cu un an.
Citește și: Decizie grea pentru complicele lui Dincă! Magistrații i-au respins solicitarea azi
'Pe atunci, Cattelan se gândea la o sculptură de forma unei banane', se arată în comunicat. 'De fiecare dată când călătorea, aducea cu el o banană şi o agăţa în camera sa de hotel pentru a găsi inspiraţie. A făcut mai multe modele: mai întâi în răşină, apoi în bronz şi pictură în bronz, înainte de a reveni, în final, la ideea iniţială a unei banane reale', a precizat galeria.
Artistul italian Maurizio Cattelan este cunoscut pentru sculpturile sale mai puţin obişnuite. Una dintre lucrările sale de artă - un vas de toaletă din aur de 18 carate, în valoare de circa 6 milioane de dolari - a ţinut prima pagină a ziarelor în septembrie, când a fost smulsă dintr-un perete şi furată din Palatul Bleinheim din Anglia unde era expusă.
Citește și: Victorie pe plan european pentru Laura Codruța Kovesi .
Comentează