Ciprian Ciucu, câștigătorul alegerilor pentru Primăria Capitalei, a anunțat marți că a primit certificatul de ales din partea Biroului Electoral Municipal (BEM). Liberalul a dezvăluit că președinta BEM i-a oferit și un tablou cu sediul Primăriei Generale, gest pentru care i-a mulțumit public.
„Astăzi am primit certificatul de ales de la Biroul Electoral Municipal. Doamna preşedinte a BEM mi-a oferit şi un mic tablou cu clădirea Primăriei Generale. Îi mulţumesc! Mai sunt câteva proceduri administrative de urmat. Până atunci, rămân primarul Sectorului 6 şi fac treabă!”, a scris marţi seară pe pagina sa de Facebook primarul ales al Capitalei, Ciprian Ciucu, conform news.ro.
Prima victorie a PNL la Primăria Capitalei după 29 de ani
Potrivit unui comunicat de presă al PNL, Ciprian Ciucu „marchează o victorie importantă şi în istoria PNL”, fiind al doilea primar liberal care obţine această funcţie, cu un scor important, după Revoluţie, în urma alegerilor generale pentru Capitală din 7 decembrie.
Ciprian Ciucu este primul primar liberal al Capitalei ales după 29 de ani. Predecesorul său, Crin Halaicu, a câştigat bătălia electorală cu aproximativ 55,88% din voturi după Revoluţie şi a rămas în funcţie până în anul 1996.
După acest moment, Bucureştiul a fost condus de primari din PNŢCD, PD/PDL, PSD, independenţi, fără ca PNL să poată guverna Capitala, potrivit comunicatului citat.
„O să avem mult de muncă împreună la Primăria Municipiului Bucureşti, o să avem multe proiecte de trecut. Şi aşa cum am spus şi în această campanie, vreau să fac din Bucureşti proiectul vieţii mele şi asta nu pentru termen scurt, ci pentru termen lung”, a afirmat Ciprian Ciucu, după prezentarea primelor rezultate.
Început, marţi, procesul de validare a lui Ciprian Ciucu în funcţia de Primar General mai cuprinde, conform Codului Administrativ, transmiterea de către BEM către tribunal procesului-verbal cu rezultatele, validarea mandatului de către tribunal, după care decizia poate fi contestată timp de 24 de ore. Ulterior, este convocat Consiliul General şi se prezintă decizia. În aceeaşi şedinţă, primarul ales poate depune jurământul.
La alegerile de duminică, Ciprian Ciucu (PNL) a obţinut peste 36% din voturile bucureştenilor care s-au prezentat la urne, urmat la mare distanţă de Anca Alexandrescu (AUR), cu aproape 22% din voturi şi social-democratul Daniel Băluţă, actualul primar al Sectorului 4, cu puţin peste 20% din voturi. Diferenţa dintre Băluţă şi Alexandrescu a fost de câteva mii de voturi.
Singurul sector în care Băluţă l-a devansat pe Ciucu, ocupând primul loc în preferinţele electorilor a fost Sectorul 4, condus chiar de social-democrat. Diferenţa de voturi între cei doi a fost însă de doar 329 de voturi. În sectorul 5, condus de fiul lui Cristian Popescu Piedone, Ciucu s-a situat în faţa Ancăi Alexandrescu, susţinută de AUR, cu doar 83 de voturi. Cele mai mari diferenţe faţă de Ciprian Ciucu şi următorii clasaţi au fost în Sectoarele 6 (pe care încă îl conduce) şi 1, unde a obţinut peste 50 şi respectiv peste 40 % din voturile electoratului.
Primăria Sectorului 6 al Capitalei va fi condusă de către viceprimarul PNL, Paul Moldovan, după ce Ciprian Ciucu va demisiona pentru a prelua mandatul de primar general.


































Comentează