FOTO Cum funcționa 'terța' care storcea bătrânii de viață și averi, apoi îi incinera: Au fost prinși pentru că 'au ucis' limba română

Autor: Nicoleta Nicolau

Publicat: 13-09-2024

Actualizat: 13-09-2024

Article thumbnail

Sursă foto: bihoreanul.ro

În unele jocuri de cărți, seria de trei cărți succesive formată din as, rege și regină de aceeași culoare se numește 'terță'. Tot așa, un cuplu, ajutat de un 'as' în acte notariale, ar fi reușit să pună mâna pe averea a cel puțin unui bătrân, care a pierit apoi în condiții suspecte. Suveica lor ar fi rămas, poate, nedescoperită, dacă nu erau dați de gol de... lipsa de carte.

 

Direcția Națională Anticorupție (DNA) a anunțat, vineri, că procurorii din cadrul Serviciului Teritorial Oradea au finalizat ancheta penală și au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a notarei Lucia Ochiș, precum și a bihorenilor Sebastian Burcă și Ghizela Bălan, în dosarul ce vizează preluarea frauduloasă a averii de peste 1,8 milioane de lei a fostului expert auto Alexandru Lökösházy, decedat în condiții suspecte în locuința celor doi.

VEZI ȘI: Caz de film la DNA: Un notar a încercat să dea averea unei femei ucise suspectului de crimă

Conform comunicatului DNA, Lucia Doina Ochiș, notar public, a fost trimisă în judecată pentru infracțiuni de abuz în serviciu, în formă continuată, și fals intelectual. Ghizela Bălan, prezentată cu inițialele B.G.M., a fost trimisă în judecată pentru instigare la abuz în serviciu și uz de fals. În același dosar, Sebastian Burcă, identificat cu inițialele B.S.D., a fost trimis în judecată pentru instigare la abuz în serviciu.

Procurorii DNA Oradea au investigat circumstanțele în care, între 2019 și 2020, cele două persoane implicate au fost responsabile de preluarea succesorală a bunurilor unui bărbat de 87 de ani, Alexandru Lökösházy, care a murit în august 2019, în condiții suspecte.

content-image

Notarul a luat 'de bun' un testament fals, plin de greșeli gramaticale

Ancheta relevă că Lucia Ochiș a deschis procedura succesorală în favoarea Ghizelei Bălan, deși știa că testamentul prezentat era fals. Potrivit rechizitoriului, Ochiș, în calitate de notar public, ar fi emis încheieri și certificate de legatar pentru Bălan, beneficiind de o moștenire în valoare de 1.854.867 lei, potrivit Bihoreanul.

Procurorii subliniază că, deși Lucia Ochiș ar fi trebuit să verifice autenticitatea testamentului, aceasta a omis să facă acest lucru. Mai mult, Ochiș a continuat să emită acte în favoarea Ghizelei Bălan, chiar după ce a aflat că Sebastian Burcă era cercetat pentru omor în legătură cu moartea lui Lökösházy și că existau moștenitori legali care contestau testamentul.

În acest dosar, au fost instituite măsuri de sechestru asigurător pe mai multe bunuri imobile ale Ghizelei Bălan și Sebastian Burcă, iar dosarul a fost înaintat spre judecare Curții de Apel Oradea.

Alexandru Lökösházy, care locuia singur într-un apartament din Oradea, a fost dat dispărut în august 2019. Ulterior, a fost găsit decedat în casa lui Sebastian Burcă și a Ghizelei Bălan. Moartea a fost declarată drept naturală, iar corpul lui Lökösházy a fost incinerat. Polițiștii au găsit cenușa acestuia într-o urnă, iar Burcă a susținut că bătrânul, pe care îl îngrijea, i-a lăsat toată averea printr-un testament olograf controversat.

content-image

Iubita presupusului asasin, moștenitoarea averii de aproape două milioane de lei

Moartea lui Alexandru Lökösházy, un cunoscut expert auto orădean în vârstă de 87 de ani, a ridicat suspiciuni și a condus la reluarea investigațiilor pentru omor calificat. În vara anului 2019, Lökösházy a fost dat dispărut după ce a plecat într-o presupusă vacanță, fiind găsit mort pe 31 august în casa lui Sebastian B., un individ care pretindea că îl îngrijea. Corpul bătrânului a fost incinerat, iar cenușa a fost păstrată într-o urnă. Sebastian B. deținea un contract de întreținere și un testament olograf controversat, datat 22 august 2019, prin care iubita sa, Mihaela B., devenea moștenitoarea întregii averi a bătrânului.

Testamentul, scris parțial de mână și parțial cu litere de tipar, a fost considerat suspect de cei apropiați, dar inițial validat de anchetatori. După moartea lui Lökösházy, Sebastian B. și Mihaela B. au încercat rapid să vândă proprietățile moștenite, inclusiv apartamente, terenuri și o sumă de peste 80.000 de euro din conturi bancare. Între timp, rudele defunctului din Canada au angajat avocați pentru a contesta testamentul și a deschide un dosar penal pentru omor.

Investigațiile au scos la iveală faptul că testamentul prezentat de cei doi era fals. Un expert criminalist a concluzionat că Lökösházy scrisese doar o parte din document, iar restul fusese completat de altcineva, cu greșeli gramaticale și stilistice care nu corespundeau educației și abilităților bătrânului.

content-image

Mai mult, acesta prezenta greșeli gramaticale grave, care nu îi erau specifice vârstnicului școlit. „Se evidențiază faptul că primele trei și ultimele două rânduri sunt scrise caligrafic, fără greșeli, scrisul fiind evoluat, iar restul scrisului este unul cu majuscule, cu greșeli tipice unei persoane cu un nivel foarte redus de școlarizare "CO DOMCILIUL" în loc de "cu domiciliu", "FIINCÂ" în loc de "fiindcă", "GRIJA", în loc de "grijă", "TERENORII" în loc de "terenuri", "DUPÎ" în loc de "după”, potrivit rechizitoriului DNA.

De asemenea, comportamentul lui Sebastian B. și al Mihaelei B. era suspect, aceștia având în trecut un caz similar cu o altă bătrână care a murit în condiții asemănătoare.

Cazul a fost detaliat și într-o investigație jurnalistică realizată de Recorder, intitulată „Vânătorul de bătrâni”.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri