Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

FOTO - Doar în România se poate așa ceva: mai mulți stâlpi din rețeaua electrică a troleibuzului din orașul Târgu-Jiu se află în mijlocul trotuarului

stâlp

Mai mulți stâlpi din rețeaua electrica a troleibuzului din orașul Târgu-Jiu se află în mijlocul trotuarului. Primăria susține că este o soluție provizorie luată în condițiile în care întreaga rețea va fi modernizată, iar stâlpii vor fi înlocuiți, informează Mediafax.

Numeroși locuitori ai orașului Târgu-Jiu s-au declarat nemulțumiți de faptul că stâlpii rețelei electrice pentru troleibuz care ocupă o parte din trotuar au fost consolidați. Este o soluție provizorie anunță Primăria.

„Este vorba despre o măsură provizorie. Toți stâlpii de troleibuz vor fi înlocuiți pentru că anul acesta implementăm un proiect în valoare de 24 de milioane de euro care, printre altele, prevede schimbarea întregii rețele de alimentare pentru mijloacele de transport în comun. Ar fi fost, așadar, un efort inutil acela de a schimba acum acești stâlpi, în condițiile în care, in câteva luni vor fi înlocuiți. Am luat, prin urmare, hotărârea de a consolida acei stâlpi care s-au corodat la bază, tocmai pentru a evita eventualele accidente”, a anunțat, pe Facebook, primarul Marcel Romanescu.

Citește și: Jurnalistul Mihai Cistelican a lansat volumul 'Publicistica lui Ion Brad (1929-2019)'

Edilul șef a anunțat că proiectul de modernizare a transportului public vizează, printre altele, achiziționarea de troleibuze, modernizarea autobazei și a infrastructurii rutiere și introducerea sistemului de e-ticketing. Este un proiect cu fonduri europene în valoare de 110 milioane de lei.

Sursa foto: IGJ.RO.

content-image

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.