FOTO Drumul oaselor: CJ Vâlcea lucrează pentru redeschiderea DJ 676 E

Autor: Ionel Dancu

Publicat: 12-08-2024

Actualizat: 12-08-2024

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

Consilliul Județean Vâlcea anunță continuarea lucrărilor pentru redeschiderea, după mai bine de 20 de ani, a „Drumului Oaselor”, care se întinde pe o distanță de cca 25 km și face legătura între localitățile Berbești, Copăceni, Cernișoara și Popești.

„Ne ținem de cuvânt și lucrăm pentru redeschiderea Drumului Oaselor!”, a scris pe Facebook, luni, președintele CJ Vâlcea, Constantin Rădulescu.

Construit în anii ’70 pentru camioanele și utilajele care veneau și plecau din bazinul carbonifer Berbești – Alunu, drumul județean DJ 676 E sau „Drumul Oaselor” a fost închis în urmă cu mai bine de 20 de ani după ce porțiuni mari din el s-au prăbușit, scrie Agerpres.

Drumul măsoară circa 20 de kilometri și leagă orașul Berbești, prin Copăceni și Cernișoara, de comuna Popești, scurtând astfel distanța până la Râmnicu Vâlcea cu aproximativ 40 de kilometri.

Lucrările au început în vară

Lucrările DJ 676 E – Drumul Oaselor au început pe 26 iunie. În prima fază, s-a intervenit pentru redarea circulației pe sectorul dintre Berbești și Copăceni, pe o lungime de 10 km. „Se va defrișa zona, se vor decolmata șanțurile, se vor realiza reparații asfaltice și se va turna covor asfaltic pe zonele locuibile, iar unde trebuie să se circule cu viteză redusă, vom semnaliza zona astfel încât să se poată circula”, a relatat Constantn Rădulescu, președintele CJ Vâlcea.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri