Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

FOTO Esplanada Moscheilor din Ierusalim s-a redeschis după mai bine de două luni

esplanada moscheilor moschee islam

Esplanade Moscheilor din Ierusalim, al treilea loc sfânt al Islamului, şi-a redeschis porţile duminică dimineaţă devreme, după mai bine de două luni de închidere din cauza pandemiei de coronavirus, relatează AFP, potrivit Agerpres.

La scurt timp după 03:00 dimineaţa (00:00 GMT), primii credincioşi, purtând măşti sanitare, au putut intra în incinta Esplanadei situată în oraşul vechi din Ierusalim, pentru a participa la prima rugăciune a zilei, potrivit un jurnalist AFP.

 


Foto: (c) Ammar Awad / REUTERS


Zeci de credincioşi au intrat cântând ''Dumnezeu este mare, vom proteja Al-Aqsa cu sufletul şi sângele nostru'' şi au fost întâmpinaţi de directorul moscheii al-Aqsa, Omar Kiswani, care i-a felicitat pentru răbdarea lor.

Denumită Haram al-Sharif - ''Sanctuarul nobil'' - de către musulmani şi Muntele Templului de către evrei, Esplanada Moscheilor găzduieşte Cupola Stâncii şi Moscheea Al-Aqsa. Aceasta este administrată de Waqf din Ierusalim, organism care aparţine de Iordania.

Citește și: Anunț oficial! Ce se întâmplă cu cardurile de sănătate

 


Foto: (c) Ammar Awad / REUTERS


Cupola Stâncii şi Moscheea Al-Aqsa au fost, de asemenea, deschise credincioşilor duminică dimineaţă, după ce au fost închise la jumătatea lunii martie de către autorităţile religioase în cadrul unor măsuri sanitare impuse pentru a reduce răspândirea noului coronavirus în Ierusalim, oraş disputat şi a cărui parte de est a fost ocupată şi anexată de Israel în 1967.

În total, în Israel s-au înregistrat peste 17.000 de cazuri de coronavirus în rândul populaţiei de aproximativ nouă milioane de locuitori, între care 284 de decese. În ceea ce priveşte partea palestiniană, au fost confirmate mai puţin de 500 de cazuri în Cisiordania şi Gaza şi trei decese la o populaţie de aproximativ cinci milioane de locuitori.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.