FOTO Fenomen ciudat în cel mai arid deșert din lume: Au răsărit milioane de flori

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 11-07-2024

Actualizat: 11-07-2024

Article thumbnail

Sursă foto: X

Deşertul Atacama din Chile, cel mai arid de pe planetă, a fost acoperit cu flori mov şi albe pe mai mulţi kilometri, datorită precipitaţiilor neobişnuite din această regiune nordică a ţării, informează News.ro.

 

 

"Cei 11-12 milimetri de ploaie (căzuţi în aprilie), precum şi norii joşi care au fost foarte intenşi în regiune şi care umezesc aceste suprafeţe în fiecare noapte, au contribuit la activarea acestor plante", a explicat César Pizarro, şeful departamentului de conservare a biodiversităţii din cadrul Biroului forestier naţional din Chile.

Mai mult de 200 de specii de plante sunt în floare la apogeul fenomenului

Expertul subliniază, totuşi, că acest fenomen nu are nimic de-a face cu aşa-numitul "deşert înflorit" care apare primăvara în emisfera nordică.

Acest peisaj acoperă de obicei o suprafaţă de aproximativ 15.000 km pătraţi. Astăzi, însă, florile apar pe o suprafaţă mult mai mică, de aproximativ 300-400 km pătraţi.

Iar atunci când "deşertul înflorit" este la apogeu, mai mult de 200 de specii de plante sunt în floare. Cea mai răspândită este "patta de guanaco", o floare purpurie care nu necesită practic apă şi preferă locurile nisipoase.

Deşi amploarea acestei "anomalii" de înflorire timpurie a deşertului este încă în curs de analiză, oamenii de ştiinţă nu au stabilit încă dacă "ceea ce s-a întâmplat în timpul iernilor 2015 şi 2024 este direct legat sau nu de schimbările climatice sau de fenomenele El Niño sau La Niña", adaugă César Pizarro.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri