Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

FOTO Grădinarul-şef al Reginei Elisabeta a II-a a fost primit de Custodele Coroanei, la Castelul Săvârşin

Custodele Coroanei, Majestatea Sa Margareta, l-a primit la Castelul Săvârşin pe Martin Woods, care a fost timp de 25 de ani grădinarul-şef al Reginei Elisabeta a II-a pe Domeniul Regal Sandringham, având 40 de ani de experienţă în consultanţă şi educaţie în horticultură.

"Custodele Coroanei şi Principele Radu l-au avut ca oaspete pe domnul Martin Woods la ceai. Acesta a vizitat atât patrimoniul natural, cât şi patrimoniul construit de pe Domeniul Regal Săvârşin, aflându-se în vizită la iniţiativa Fundaţiei Colecţia Regală. Au luat parte la vizită Radu Ghină, directorul Fundaţiei Colecţia Regală, Iuliana Petrescu, Adrian Neamţ şi Valentin Suciu", precizează Familia Regală a României, într-o postare pe Facebook.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.