Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

FOTO Irpin, oraşul din care armata rusă s-a retras, dar suferinţa a rămas

Nexta
morti masacru Irpin

Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupaşcu, transmite: Irpin, aflat la aproximativ 40 de kilometri Nord-Vest de Kiev, este considerat oraşul rezistenţei în faţa atacurilor terestre ale armatei ruse în Ucraina.

În această localitate s-au dat unele dintre cele mai crâncene lupte pentru apărarea Capitalei, iar după aproape o lună de conflict militar, forţele ruseşti au fost nevoite să se retragă.

Pierderile generate de aceste lupte sunt greu de imaginat. Invadatorii au folosit, în încercarea de a ocupa Irpinul, toată gama de armament, iar oraşul a fost puternic afectat de atacurile cu bombe, rachete, proiectile şi gloanţe.

Unele blocuri au fost complet distruse, altele au fost parţial afectate. La fel s-a întâmplat şi cu casele, spaţiile comerciale şi infrastructura. Nu a scăpat de gloanţele militarilor ruşi nici biserica din centrul localităţii.

 

Foto: (c) Cristian Lupascu/AGERPRES FOTO


Ceea ce este mai grav este însă că numărul civililor ucişi în luptele de la Irpin se ridică la peste 300, la o populaţie de aproximativ 100.000. Numărul victimelor putea să fie net mai mare, însă autorităţile au sprijinit de urgenţă evacuarea a 95% din populaţie.

"În perioada ocupaţiei ruseşti în Irpin au fost omorâţi peste 300 de oameni. Noi am oprit invazia rusească, şi anume oraşul Irpin este cel care a oprit înaintarea trupelor spre Kiev. Băieţii au luptat şi nu au stat cu mâinile în şold. Nu se gândea nimeni atunci la el însuşi, ci fiecare a luptat pentru oraşul lui, pentru Ucraina, pentru preşedintele nostru şi conştientizăm că, dacă va cădea Irpin, a doua zi luptele se vor duce în Kiev. Am avut până la începerea războiului 100.000 de locuitori şi principalul lucru pe care l-am putut realiza a fost evacuarea a 95% din populaţia oraşului. În acest fel am salvat zeci de mii de vieţi ale locuitorilor noştri", a declarat primarul din Irpin, Olexandr Markuşin.

Deşi a trecut aproape o lună şi jumătate de la retragerea armatei ruse, Irpinul suferă în continuare. Populaţia nu are încă utilităţi, iar condiţiile de viaţă sunt foarte grele. Oamenii care au îndrăznit să rămână în oraş primesc hrană caldă de la voluntari.

"Totul a început pe 2 martie. În ziua de 2 martie, acest bloc a fost distrus. Da, alături de noi este o unitate militară. Au fost multe maşini militare care au fost distruse. Sunt oameni care au stat tot timpul aici. Lumea nu se prea întoarce acasă, pentru că încă nu avem curent electric. La reţeaua de apă s-a dat drumul şi promit că lumină va fi de luni.
Oamenii vor să se întoarcă. Nu pot spune că în număr mare, dar ştiu persoane care vor să se întoarcă. (...) Când a fost atacat acest bloc, au fost doi răniţi, evacuaţi cu salvările, dar nu au fost morţi. O parte din populaţie s-a evacuat înainte de sosirea trupelor ruseşti. O parte s-a ascuns în subsoluri", povesteşte Ivanina Libov, o femeie de 57 de ani, care a fost martora scenelor de război din Irpin.

Locatarii blocurilor distruse de atacurile armatei ruse au primit promisiunea că imobilele vor fi demolate şi în locul lor vor fi construite altele noi. Din acest motiv, ei au refuzat să plece de acasă.

"Toţi au de gând să se întoarcă, atunci când se va construi un nou bloc. Acesta va fi demolat şi va fi construit un nou bloc", afirmă un bărbat care nu a fugit de război.

"Uitaţi-vă la etajele de sus! Nu a fost doar un incendiu. S-a tras cu rachete şi cu proiectile", a spus unul dintre localnici, care stă într-un bloc cu nouă etaje.

O femeie de 70 de ani recunoaşte că a refuzat să plece şi că, în plin război, îşi gătea mâncarea în faţa blocului, iar noaptea o petrecea la subsol.

"Locuiesc la etajul opt. Nu am fugit. Am stat aici până pe 13 martie. Fierbeam mâncarea afară şi stăteam ascunşi la subsol", afirmă Raisa Dimitrivna.

Primarul din Irpin consideră că refacerea localităţii ar putea fi relativ uşoară, dacă va fi asigurată finanţarea necesară.

"Refacerea oraşului va fi făcută 100%, dacă vom avea banii necesari. Vom putea realiza acest lucru într-un an şi jumătate - doi ani. Nu putem să îl reînnoim, dacă îl facem mai frumos decât a fost", dă asigurări Olexandr Markuşin, cel care pe 24 februarie a luat arma şi a luptat alături de ucraineni pentru salvarea oraşului şi a ţării pe care le reprezintă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.