În marja reuniunii miniștrilor de externe ai NATO de la Bruxelles, a avut loc, la cererea Italiei, o reuniune a miniștrilor de externe ai Italiei, Albaniei, Bulgariei, Macedoniei de Nord și României, pentru a discuta despre reluarea construcției Coridorului VIII. Această mega construcție va viza construirea unei autostrăzi care va pleca de la granița României și va ajunge până în Albania, iar de aici se vor construi noi facilități pentru a traversa către Italia cu destinație în porturile Brindisi și Bari. De asemenea, pe lângă autostradă se construiește sau se fac legăturile necesare pentru a avea o rută ferioviară continuă pe același traseu.
Infrastructura include 1.300 de kilometri de cale ferată și 960 de kilometri de drum care leagă porturile Bari și Brindisi din Puglia cu Albania, Macedonia de Nord, Bulgaria și România.
Principalii finanțatori ai Coridorului VIII, pe lângă UE, sunt BEI și BERDprin Programul-cadru de investiții pentru Balcanii de Vest (WBIF) și Mecanismul pentru interconectarea Europei (CEF).
Coridoarele de Mobilitate Militară Armonizată vizează crearea unei reţele de rute principale menite să simplifice şi să accelereze deplasarea forţelor militare, echipamentelor şi materialelor, atât în timp de pace, cât şi în situaţii de criză sau conflict. Prin reducerea obstacolelor birocratice şi armonizarea reglementărilor şi infrastructurii se va permite desfăşurarea rapidă şi eficientă a forţelor, contribuind la o capacitate de reacţie rapidă şi la consolidarea securităţii colective.
Descrierea traseului rutier
Drumul începe în Albania, fie la Durrës (SH4), fie la Vlorë (A2), ambele situate pe coasta Adriaticii. Se intersectează la Rrogozhinë (SH7, SH3) și se îndreaptă spre Elbasan. Apoi traversează granița cu Macedonia de Nord la lacul Ohrid și se îndreaptă spre nord, spre Tetovo, în principal ca o șosea cu două benzi. Tronsonul dintre Ohrid și Kičevo va fi modernizat și transformat în autostradă.[2] Autostrada A2 leagă Tetovo de Skopje, iar autostrada A1 leagă Skopje de Kumanovo.
Între Kumanovo și Radomir, Bulgaria, drumul este din nou cu două benzi pe sens. De la Radomir la Pernik, drumul este modernizat și transformat în autostradă cu patru benzi pe sens. În apropiere de Pernik, traseul se unește cu autostrada Lyulin (A6) pe o distanță de aproximativ 20 km până la capitala Bulgariei, Sofia. După ce trece prin centura Sofiei, traseul se unește cu autostrada Trakia (A1) pe o distanță de 360 km până la Burgas, ocolind Pazard. La Burgas, ruta virează spre nord, urmând coasta Mării Negre, în principal ca drum cu o singură bandă (I-9). Traseul se unește cu autostrada Cherno More (A5) pe o distanță de 10 km înainte de a ajunge la destinația finală – Varna.
Între România și Bulgaria deja se construiesc legături rutiere la nivel de autostradă, care vor ajunge până la Constanța.
Italia sprijină puternic proiectul
Ministrul Tajani a subliniat importanță economică și politică a proiectului, reprezentând o infrastructură menită să consolideze conectivitatea și comerțul dintre Marea Adriatică și Marea Neagră, promovând integrarea Balcanilor de Vest cu restul Europei și generând oportunități semnificative pentru companiile implicate în construcția sa.
Tajani a reiterat necesitatea accelerării eforturilor pentru a reporni cât mai curând posibil proiectul, care este important și din punctul de vedere al securității și apărării, având în vedere potențiala sa contribuție la consolidarea mobilității militare în beneficiul UE și NATO.
În timpul reuniunii, Albania și-a oficializat candidatura pentru a găzdui următoarea reuniune ministerială a țărilor Coridorului VIII la începutul anului 2026, așa cum s-a anticipat la Summitul Italia-Albania din 13 noiembrie. Prima reuniune ministerială a fost organizată în 2023 de Italia la Brindisi.
Sursa: Ansa.it, în traducerea Rador Radio România






























Comentează