Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

FOTO Rezultatele noului Plan de Amenajare a Teritoriului Județului Cluj sunt disponibile, în premieră națională, în format open data

Consiliul Județean Cluj a publicat, în format „open data”, documentațiile rezultate în baza Acordului de asistență tehnică încheiat între forul administrativ județean și Banca Mondială pentru elaborarea noului Plan de Amenajare a Teritoriului Județului Cluj (PATJ). În acest fel, toate aceste date vor putea fi utilizate în mod liber, reutilizate și redistribuite de către orice persoană interesată.

Astfel, pe portalul https://www.patjcluj.ro/rezultatele/portofoliul-deproiecte.html, dedicat viitoarei strategii de dezvoltare a județului Cluj în plan teritorial, au fost publicate două seturi de hărți, care pot fi vizualizate și descărcate atât în format JPG sau PDF, cât și în format MPK, editabil ArcGis. Planșele afișate conțin atât probleme și disfuncționalități identificate în rigurosul proces de analiză și documentare a noului PATJ, cât și propunerile de remediere a acestora, prin oferirea de soluții concrete. Printre domeniile vizate de aceste studii se numără gradul de dezvoltare teritorială, mediul înconjurător și poluarea, dotările tehnico-edilitare ale localităților, structura industrială din localități, mobilitatea populației, etc.

În perioada următoare noul PATJ va intra în etapa de consultare publică și avizare, urmând ca, până la finalul anului, județul Cluj să beneficieze, pentru prima oară după 1998, de o nouă strategie de dezvoltare teritorială care să reflecte actualele direcții și priorități de dezvoltare.

Citește și: Consiliul Județean Cluj și Bistrița-Năsăud se unesc pentru realizarea unui drum regional: drumul expres Cluj – Bistrița

„Ne bucurăm că munca noastră și a celor peste 40 de experți care au contribuit la această strategie de dezvoltare a județului a devenit publică. Punerea datelor la dispoziție în acest format editabil reprezintă, fără îndoială, o premieră națională, iar acest lucru va determina o creștere a gradului lor de interoperabilitate”, a declarat președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe.

content-image

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.