FOTO TIR care transporta containere, răsturnat pe DN 2 - Şoferul a fost rănit

Autor: Mirea Andreea

Publicat: 14-04-2025 19:37

Actualizat: 14-04-2025 22:37

Article thumbnail

Sursă foto: monitorulexpres.ro

Un TIR care transporta 14 containere din PVC încărcate cu melasă s-a răsturnat, luni, pe DN 2, în judeţul Bacău, iar parte din încărcătoră a ajuns pe şosea. Şoferul a suferit multiple leziuni.

”În jurul orei 17:47, un autocamion de transport marfă s-a răsturnat pe DN2 – E85, în comuna Faraoani, judeţul Bacău. La momentul apelului, exista suspiciunea că şoferul ar fi încarcerat. La faţa locului s-au deplasat de urgenţă o autospecială pentru stingere cu apă şi spumă, un echipaj de descarcerare şi o ambulanţă SAJ”, a transmis, luni, ISU Bacău.

Sursa citată a precizat că la sosirea echipajelor de intervenţie, conducătorul autocamionului era ieşit din cabina vehiculului, acesta prezentând multiple traumatisme.

A fost preluat de echipajul medical SAJ pentru îngrijiri de specialitate.

”Autocamionul, înmatriculat în Bulgaria, transporta 14 containere din PVC încărcate cu melasă, o parte din încărcătură fiind deversată pe carosabil”, a mai transmis sursa citată.

Traficul rutier este blocat pe ambele sensuri de mers, intervenţia fiind în desfăşurare pentru degajarea carosabilului şi reluarea circulaţiei în condiţii de siguranţă.

content-image

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri