David Popovici va lua parte la un eveniment important care are loc în Las Vegas, asta după ce în luna iulie, românul a semnat un contract cu gigantul software UiPath.
Popovici s-a angajat să vorbească la mai multe evenimente organizate de UiPath pe plan internațional, așa că acum își va petrece câteva zile în SUA.
Firma miliardarului Daniel Dines este un gigant software specializat în automatizare inteligentă care pentru anul fiscal 2024 a avut o cifră de afaceri globală de 1.26 miliarde de dolari.
Campionul olimpic, care este însoțit de iubita sa, Taisia Nițuleasa, a încărcat mai multe imagini pe contul de Instagram.
„Prima oară în Las Vegas! Sunt nerăbdător să iau parte la Fusion, cel mai mare eveniment anual al UiPath”, a scris David Popovici, pe pagina sa de Instagram.
Ce a spus Popovici despre colaborarea cu UiPath
„Sunt încântat să împărtășesc călătoria mea cu un partener care înțelege cu adevărat ce înseamnă să excelezi în domeniul tău. Ca sportiv, știu din proprie experiență că atingerea succesului global necesită muncă asiduă, disciplină, motivație neclintită și convingerea că poți câștiga de fiecare dată. UiPath este un loc unde ideile inovatoare sunt susținute, unde toată lumea este încurajată să-și exprime creativitatea și să contribuie la dezvoltarea celei mai bune tehnologii din lume. Este firesc să colaborez cu UiPath, un brand puternic cu impact global care a rămas fidel rădăcinilor sale. Împărtășim o mare parte din aceeași călătorie, iar acest parteneriat merge dincolo de sprijin – este construit pe încredere și valori comune, reprezentând o mare sursă de inspirație pentru mine”, declara David Popovici, în iulie 2025.
Parteneriatul de imagine va dura cel puțin până în 2028. Atunci au loc Jocurile Olimpice de la Los Angeles.
Comentează