Casa de Cultură a Studenţilor Bucureşti anunţă organizarea celei de-a XXIX-a ediţii a Salonului Naţional de Fotografie "Fotogeografica".
Înscrierile se pot efectua până pe 31 iulie, on-line, pe www.fotogeografica.ro, cu lucrări în cele trei secţiuni ale concursului: patrimoniu cultural, peisaj natural şi wildlife, în categoriile elevi/studenţi şi open (fără limitare de vârstă), se arată într-un comunicat transmis AGERPRES.
Jurizarea lucrărilor se realizează între 15 şi 25 august, iar anunţarea rezultatelor se va face în data de 15 octombrie, cu ocazia vernisajului Salonului Fotogeografica 2025, ce va avea loc la Biblioteca Naţională a României.
Expoziţia cu cele mai valoroase lucrări va putea fi vizionată în perioada 15 octombrie - 15 noiembrie.
Concomitent, vor avea loc o serie de evenimente complementare şi conexe cu teme din domeniul ştiinţei, culturii sau sportului, conferinţe şi seminarii, activităţi de informare şi conştientizare publică.
Componenţa juriului este următoarea:
* Secţiunea patrimoniu cultural: Adela Lia Rusu, Codrin Anton, Grigore Roibu
* Secţiunea peisaj: Daniel Bălţat, Daniel Mîrlea, Gheorghe Popa
* Secţiunea wildlife: Gabriel Şerban, Silviu Matei, Zoltan Gergely Nagy
* Preşedinte de onoare: Cristian Lascu
Se vor acorda câte trei premii, pentru fiecare dintre cele două secţiuni, la fiecare dintre categoriile anunţate. Acestea constau în programe şi tabere tematice (Romania Student Tour), workshopuri în arii protejate.
''Fotogeografica'' este una dintre cele mai longevive şi populare manifestări culturale din România, prin care se promovează valorile patrimoniului natural şi cultural.
Proiectul este realizat de Casa de Cultură a Studenţilor Bucureşti, sub egida Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale, cu suportul Bibliotecii Naţionale a României.
Comentează