Un album ce conţine fotografii nepublicate cu poetul francez Paul Verlaine (1844-1896) şi unele dintre rudele sale, a fost adjudecat miercuri, la Paris, cu suma de 13.398 de euro (cu taxe incluse), în cadrul unei licitaţii organizate la Hotel Drouot, potrivit AFP potrivit Agerpres.
Acest album cu douăzeci de fotografii în format de carte de vizită a fost descoperit în Lille (nord) în luna octombrie prin intermediul unei persoane particulare, a cărei identitate nu a fost dezvăluită.
''Această comoară include două portrete foarte rare ale tânărului Paul Verlaine, o fotografie inedită a mamei sale, Élisa Stéphanie Dehée, şi a verişoarei sale şi totodată prima sa dragoste, Élisa Moncomble'', potrivit casei de licitaţii Villanfrey.
''Sunt persoane foarte importante pentru Verlaine şi, pentru prima dată, ştim cum arată'', a subliniat experta Laudine de Pas.
Fotografiile care îl prezintă pe poet au fost realizate ''la mijlocul anilor 1860, în timp ce Verlaine se pregătea să publice prima şi mitica sa colecţie, "Poeme saturniene", se arată în comunicat.
În aceste fotografii îngălbenite de vreme, poate fi văzut tânărul poet, fără barbă, rezemat de o masă sau în picioare, cu capul drept şi cu o mână în buzunar, notează AFP.
Fotografii inedite cu poetul Paul Verlaine, vândute la licitaţie cu aproape 14.000 de euro
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

659
Hoții au dat lovitura în lumea artei - Trei picturi celebre, furate dintr-un muzeu din Italia (FOTO)
659

65
VIDEO ÎPS Teodosie a slujit la Mănăstirea Strunga
65

67
Trei persoane au murit în urma unui atac al Rusiei asupra oraşului Kramatorsk, din estul Ucrainei - Printre victime, un băiat de 13 ani
67

61
VIDEO PS Ambrozie a primit titlul de cetățean de onoare al Municipiului Giurgiu în ziua în care a împlinit 20 de ani de când conduce Episcopia Giurgiului
61

16
Trei tablouri de Renoir, Cézanne şi Matisse, furate dintr-un muzeu de lângă Parma
16

44
Universitățile americane din Orientul Mijlociu își mută cursurile online după amenințările Iranului
44

70
PS Ambrozie a împlinit 20 de ani de când este episcop al Giurgiului! Arhimandritul Teodor Șerban: 'Ați realizat ceea ce nu credea nimeni a fi cu putință'
70

110
Balena eşuată pe coasta baltică a Germaniei s-a eliberat - Mamiferul, escortat de Poliţia Maritimă, care încearcă să-l urmărească
110

3.011
Rezultate Loto 29 martie: numerele câștigătoare la 6/49, Joker și celelalte jocuri. Reporturi de milioane în joc
3.011

84
România cucereşte templul dansului sportiv mondial. Rareş Cojoc şi Andreea Matei au scris istorie la Blackpool
84

12
Disney deschide „Regatul de Gheață” la Paris
12

61
Rușii au lansat peste 3.000 de drone asupra Ucrainei în această săptămână
61

82
Canalul de ştiri Al Araby din Qatar denunţă atacul cu rachetă asupra biroului său din Teheran
82
















Comentează