Fractură în UE după decizia lui Trump privind Ierusalimul! Un stat membru acuză Uniunea de 'lașitate'

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 09-12-2017

Actualizat: 09-12-2017

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Preşedintele ceh Milos Zeman a acuzat sâmbătă Uniunea Europeană de "laşitate", referitor la reacţia Bruxellesului după recunoaşterea Ierusalimului drept capitală a Israelului de către preşedintele american Donald Trump, relatează AFP, scrie agerpres.ro

"Uniunea Europeană, laşă, face totul pentru ca un curent terorist pro-palestinian să prevaleze asupra unui curent pro-israelian", a afirmat Zeman, care se erijează într-un apărător al statului evreu. 

"Ca dovadă, aş dori să reamintesc că Parlamentul European a autorizat recent discursul unui terorist palestinian condamnat, care a susţinut că lupta împotriva autonomiei palestiniene este identică cu cea împotriva evreilor de la Auschwitz", a mai spus preşedintele ceh.

Șeful Consiliului European, mesaj FERM: Marea Britanie trebuie să respecte 'întreaga legislaţie a UE, inclusiv pe cea nouă'


"De mult timp nu am mai auzit o astfel de impertinenţă", a adăugat el, referindu-se la Leila Khaled, membră a Consiliului Naţional Palestinian, care a devenit cunoscută în 1969 drept prima femeie care a deturnat un avion.

Dacian Cioloş, la ceasul deciziilor: Eveniment de amploare după vizitele la Washington şi Bruxelles


Şeful statului a reamintit de asemenea că el însuşi a formulat în octombrie 2013 o propunere privind transferul Ambasadei Republicii Cehe de la Tel Aviv la Ierusalim, o propunere primită la vremea respectivă cu rezervă de clasa politică de la Praga. 

Zeman, în vârstă de 73 de ani, care doreşte să obţină al doilea mandat prezidenţial de cinci ani în ianuarie, a făcut aceste declaraţii într-un discurs la un congres al partidului SPD de extremă dreapta, ostil imigraţiei şi UE. 

Preşedintele ceh a salutat vineri decizia omologului său american Donald Trump privind transferul ambasadei SUA în Israel de la Tel Aviv la Ierusalim şi şi-a manifestat satisfacţia că Trump 'şi-a respectat promisiunea electorală' şi a apreciat că această decizie înseamnă 'un nou început în negocierile de pace privind conflictul israeliano-palestinian'.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri