Presedintele sirian Bashar al-Assad a acuzat din nou tarile occidentale, inclusiv Franta, de 'sprijinirea gruparilor teroriste' în Siria, primind o delegatie de parlamentari francezi miercuri la Damasc, relateaza AFP.
'Multe tari din regiune sau occidentale, între care si Franta, continua si în prezent sa sprijine terorismul, oferind o acoperire politica gruparilor teroriste în Siria si în regiune', a afirmat Al-Assad, citat de agentia de presa oficiala Sana.
El a primit o delegatie compusa din trei deputati francezi de dreapta, între care Jean-Frédéric Poisson, parlamentar din partea Partidului Crestin-Democrat, un mic partid satelit al Partidului Republicanilor, al fostului presedinte Nicolas Sarkozy.
În cadrul acestei întrevederi, Al-Assad a estimat ca 'terorismul este principalul motiv al suferintei poporului sirian (...), precum si embargoul impus Siriei, care a influentat într-un mod negativ viata cetatenilor sirieni'.
Al-Assad a estimat, între altele, ca 'terorismul si extremismul reprezinta un fenomen international, a carui propagare nu poate fi oprita de nicio frontiera'.
Regimul sirian îi considera 'teroristi' pe toti rebelii si jihadistii care lupta împotriva puterii de la Damasc.
La scurt timp dupa sosirea la Damasc, marti, Poisson a declarat ca o solutie la conflictul din Siria ar trebui sa treaca printr-un dialog cu Bashar al-Assad, presedintele 'în exercitiu, ales de poporul sirian'.
Aceasta pozitie difera de cea a presedintelui francez, Francois Hollande, care a afirmat recent ca 'nimic nu ar trebui sa fie facut pentru a-i consolida pozitia lui Al-Assad, pentru ca el este problema si nu poate fi solutia'.
În luna februarie, deplasarea a patru parlamentari francezi în Siria a provocat o mare controversa în Franta.
Cei trei deputati francezi au parasit la miezul zilei hotelul unde au stat la Damasc pentru a reveni în Franta.
Comentează