Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Franța anunță că nu va mai tolera tabere de migranți ca Jungla din Calais

calais

Preşedintele francez François Hollande a salutat sâmbătă faptul că evacuarea aşa-numitei 'Jungle' de la Calais a avut loc fără 'niciun incident', subliniind că Franţa nu va tolera pe teritoriul său tabere de migranţi care, în opinia sa, încalcă valorile naţionale de solidaritate, relatează AFP şi Reuters.

'Este foarte important că am putut, în câteva zile (...) să evacuăm de la Calais 5.000 de persoane şi să le găzduim în locurile ce fuseseră prevăzute: 450 de centre de primire şi de orientare, care vor putea avea până la 9.000 de locuri', a declarat preşedintele, aflat în vizită la unul din aceste centre, în centrul ţării.

Citește și: A lovit mașina poliției în timp ce-și făcea selfie în sânii goi: Și asta nu e tot

'În faţa acestei încercări (...) trebuia să fim la înălţime. Nu mai puteam tolera taberele şi nu le vom tolera', a adăugat el, estimând că tabăra de la Calais 'nu era demnă de ceea ce poate fi primirea (refugiaţilor) în Franţa'.

'Ne rămân 1.500 de minori izolaţi la Calais, ei vor fi foarte rapid transportaţi spre alte centre', a mai spus Hollande, menţionând că a 'discutat ieri (vineri, n.r.) cu premierul britanic Theresa May (...) pentru ca britanicii să meargă în aceste centre şi apoi să-şi asume responsabilitatea primindu-i în Marea Britanie'.

Citește și: O elevă, RUPTĂ în bătaie de o colegă / VIDEO

În ce-i priveşte pe migranţii care au ajuns în ultimele zile în număr mare la Paris, Hollande a declarat că aceştia vor fi evacuaţi. 'Am fost cât se poate de clar: persoanele care ţin de dreptul de azil merg în centre de primire şi de orientare, celelalte sunt expulzate', a subliniat preşedintele.

El a dat asigurări că nu este vorba despre migranţi evacuaţi de la Calais, decât poate în număr foarte mic, existând 'în schimb, un nou val de migranţi venind din Libia în ultimele săptămâni, luni, şi care s-au îndreptat spre Paris', scrie agerpres.ro.

Citește și: Celebra J.K. Rowling dă o nouă lovitură: Seria de romane polițiste ‘Cormoran Strike’ va fi ecranizată

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.