Franța AVERTIZEAZĂ: Uniunea Europeană DISPARE

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 27-04-2016

Actualizat: 27-04-2016

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Ministrul francez al economiei, Emmanuel Macron, avertizează în privinţa unei 'dispariţii' a Uniunii Europene în lipsa unei 'refondări' a proiectului, într-un interviu care urmează să apară joi în Germania, relatează miercuri AFP.

'Există o generaţie de conducători care a fondat Europa, o a doua care a dezvoltat-o. Apoi au urmat cei care s-au confruntat cu criza financiară şi cu noile riscuri internaţionale. S-au arătat responsabili şi au făcut tot posibilul', a declarat el pentru Die Zeit.

Citește și: Au instalat o cameră video să vadă ce face menajera și au fost șocați / VIDEO 18+

'Dar pentru Europa, date fiind provocările mondiale cu care ea se confruntă, o nouă eră se deschide în prezent. Dacă Europa nu reacţionează, ea va dispărea', a adăugat el, afirmând că vrea să joace un rol în acest demers.

'Sunt convins că generaţia mea are o datorie istorică: reconstrucţia Europei', a adăugat ministrul de 38 de ani, căruia media îi atribuie ambiţii prezidenţiale în Franţa după ce şi-a lansat la 6 aprilie propria mişcare 'En marche!'.

Citește și: Specialiștii AVERTIZEAZĂ: Nu vă mai strângeți câinele în brațe

În interviul care urmează să apară în săptămânalul german, Macron a părut să se delimiteze de unele critici adresate în Franţa cancelarului german Angela Merkel pe tema politicii sale de deschidere faţă de refugiaţi în aceste ultime luni, scrie agerpres.ro.

'Din punctul meu de vedere cancelarul a avut dreptate cu politica sa faţă de refugiaţi. A dat dovadă de curaj şi de perseverenţă şi, ca şi Franţa, s-a angajat în favoarea unei soluţii europene', a spus el.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri