Guvernul francez se pregăteşte să dezvăluie luni strategia sa de reformare a operatorului feroviar naţional SNCF, o adevărată citadelă inexpugnabilă care a provocat demisia mai multor oficiali care au încercat reformarea companiei, transmite AFP, conform agerpres.ro.
Potrivit biroului de presă al Guvernului francez, premierul Edouard Philippe, care ar urma să se adreseze presei începând cu ora 10.00 (09.00 GMT), va comunica aspectele legate de liniile principale ale reformei sale. Premierul va trebui să explice în principal cum intenţionează să pregătească SNCF pentru deschiderea sectorului feroviar în faţa concurenţei, aşa cum doreşte Uniunea Europeană, şi de asemenea o eventuală preluare a unei părţi din datoriile SNCF, care se apropie de 50 de miliarde de euro.
"O nouă bătălie în sectorul căilor ferate", citează cotidianul Une Libération (stânga), făcând referire la rezistenţa lucrătorilor feroviari francezi împotriva ocupantului nazist în cel de al doilea război mondial.
Mica revoluţie pe care ar urma să o lanseze luni guvernul preşedintelui Emmanuel Macron ar putea declanşa o amplă mişcare de protest în rândul celor aproximativ 140.000 de lucrători în sectorul feroviar.
Sindicatul CGT, majoritar la operatorul feroviar francez SNCF, a anunţat deja o mobilizare generală pentru o grevă de amploare care ar urma să aibă loc în data de 22 martie, în aceeaşi zi în care este programat şi un protest al funcţionarilor publici, ceea ce face din această dată un test crucial pentru reformele preşedintelui Macron.
Toate sindicatele de la operatorul feroviar francez ar urma să se reunească marţi pentru a decide dacă se alătură grevei anunţate de CGT. În 1995, o grevă masivă în sectorul feroviar, cea mai importantă de după luna mai 1968, a paralizat Franţa şi a obligat guvernul de dreapta de atunci să renunţe la proiectul de reformă a pensiilor funcţionarilor.
Proiectul de reformă a SNCF, companie care în acest an ar urma să aniverseze 80 de ani, se bazează pe un raport remis recent Guvernului de fostul director general de la Air France, Jean-Cyril Spinetta, care a propus o reformă din temelii a companiei publice de căi ferate. Documentul propune în special eliminarea statului privilegiat de care se bucură lucrătorii din căile ferate franceze, statut care oferă posibilitatea de pensionare anticipată începând de la 50 sau 55 de ani, în funcţie de meserie.
"Nu putem avea pe de o parte agricultorii care nu au pensie şi de alta un statut al lucrătorilor din căi ferate care să nu sufere modificări", a subliniat, sâmbătă, preşedintele Emmanuel Macron, care a dat asigurări cu nu vrea să distrugă SNCF, cum susţine sindicatul CGT în apelul său pentru organizarea unei greve generale pentru data de 22 martie.
Însă posibilitatea ca Guvernul de la Paris să recurgă la ordonanţe de urgenţă, în ideea de a evita dezbaterile prelungite din Parlament şi a adopta rapid proiectul de reformă, nu face decât să îi nemulţumească şi mai multe pe sindicalişti. Varianta ordonanţelor de urgenţă a fost folosită deja pentru adoptarea rapidă a legii muncii, spre nemulţumirea opoziţiei de stânga şi a sindicatelor.
Reforma sectorului feroviar se înscrie într-un plan mai amplu de reducere a cheltuielilor statului, care include printre altele eliminare a 120.000 de locuri de muncă dintr-un total de aproximativ 5,64 milioane de funcţionari din Franţa, în ideea de a reduce deficitul bugetar sub pragul de 3% din PIB cum cere Uniunea Europeană.
Franța demarează o reformă a sectorului feroviar
Explorează subiectul
Articole Similare

32
Israelul anunță finalizarea unei noi serii de atacuri. Loviturile asupra Iranului au ucis inclusiv membri ai familiei ayatollahului Khamenei
32

468
Apar deja primele scenarii privind noua conducere a Iranului: cine sunt cei care i-ar putea lua locul lui Ali Khamenei
468

1.005
Reacții de la Teheran: declarația oficială a guvernului iranian și a Gardienilor Revoluției, după anunțul ce confirmă moartea ayatollahului Khamenei
1.005

1.833
Iranul recunoaște oficial moartea lui Khemenei/ 40 de zile de doliu național
1.833

94
VIDEO 'Khamenei este în viață': Teheranul respinge categoric declarațiile lui Donald Trump. Au aparut și imagini video cu liderul suprem adresându-se națiunii
94

2.152
Iranul a lansat un atac masiv cu 350 de rachete și alte sute de drone asupra Emiratelor Arabe Unite / Incident grav la aeroportul din Abu Dhabi
2.152

1.388
Ce ar însemna moartea ayatollahul Ali Khamenei pentru Iran și regiune / O întrebare critică se ridică acum
1.388

1.553
VIDEO Strigăte de libertate în noapte: pe străzile din Teheran lumea începe să sărbătorească prăbușirea liderului suprem
1.553

869
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Ucraina anunță lovituri asupra unui sistem antiaerian rusesc Pantsir-S1 la Mariupol și respingerea unor atacuri în regiunea Harkov
869

3.391
Principalul consilier al ayatollahului Ali Khamenei promite răzbunare, după atacurile asupra liderului suprem: Criminalii sioniști și americanii vor regreta
3.391

4.244
Hezbollah face anunțul despre intrarea în război; cheamă Orientul Mijlociu să se ridice împotriva SUA și Israelului
4.244

3.627
VIDEO Escaladare fără precedent: Iranul țintește asupra unei baze americane din Bahrain
3.627

358
Donald Trump simte că informațiile privind moartea ayatollahului Ali Khamenei sunt ''corecte''
358

















Comentează