Ambasadorul Franței în România în subiectul mutării ambasadei de la Tel Aviv la Ierusalim: 'Nu e conformă dreptului internaţional'

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 20-04-2018

Actualizat: 21-04-2018

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Ambasadoarea Republicii Franceze la Bucureşti, Michele Ramis, a declarat vineri, la Constanţa, că chestiunea mutării ambasadelor din Israel, de la Tel Aviv la Ierusalim, trebuie să fie în concordanţă cu procesul de pace din Orientul Mijlociu şi, de asemenea, trebuie respectat dreptul internaţional.

"Chestiunea legată de Ierusalim este una foarte sensibilă, care este foarte strâns legată de procesul de pace din Orientul Mijlociu. Sunt rezoluţii ale Consiliului de Securitate privind această chestiune şi fixarea locului unei ambasade trebuie să respecte dreptul internaţional. Franţa consideră că schimbarea locului unei ambasade, la Ierusalim, nu este conformă dreptului internaţional şi este de dorit să fie organizate convorbiri de pace pentru a permite atingerea obiectivului creării celor două state, care să trăiască în siguranţă cu frontiere recunoscute. Aceasta este poziţia Franţei în ceea ce priveşte Ierusalimul" - a declarat ambasadoarea, scrie agerpres.ro.

Citește și: Elena Udrea a ales bine unde să se refugieze! Iată de ce

Întrebată cum comentează intenţia Guvernului României privind mutarea sediului ambasadei naţionale de la Tel Aviv la Ierusalim, ambasadoarea Michele Ramis a afirmat că nu crede că a fost adoptată o decizie în acest sens.

"Nu sunt sigură că decizia a fost luată pe plan instituţional. Cred că Constituţia României prevede reguli în ceea ce priveşte deciziile în asemenea chestiuni de politică externă şi fiecare ramură a executivului va avea rolului său în luarea acestei decizii. Asta este ceea ce vă pot spune acum, dar în opinia mea decizia nu a fost luată" - a conchis ambasadoarea Franţei în România.

Citește și: Un cunoscut om de afaceri, eliberat! Fusese condamnat la ani grei închisoare, pentru fapte de corupție

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunţat joi seară, la o emisiune televizată la postul Antena 3, că Guvernul român a adoptat un memorandum prin care se decide începerea procedurilor pentru mutarea efectivă a ambasadei din Israel, de la Tel Aviv la Ierusalim.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri