Francesco Farioli, noul antrenor al echipei FC Porto

Autor: Anca Flondor

Publicat: 07-07-2025 10:13

Actualizat: 07-07-2025 13:13

Article thumbnail

Sursă foto: @FCPorto

Francesco Farioli a fost numit în funcţia de antrenor al echipei de fotbal FC Porto, cu care a semnat un contract pe doi ani, a anunţat clubul portughez.

Farioli a demisionat în luna mai de la conducerea echipei Ajax Amsterdam, după ce "lăncierii'' au ratat în mod incredibil cel de-al 37-lea lor titlu în campionatul Olandei, risipind un avantaj de nouă puncte în ultimele etape ale sezonului.

Tehnicianul italian a mai pregătit anterior echipele turce Fatih Karagumruk şi Alanyaspor, precum şi formaţia franceză OG Nice, cu care s-a clasat pe locul al cincilea în Ligue 1 la finalul sezonului 2023-2024.

Francesco Farioli îl înlocuieşte pe antrenorul argentinian Martin Anselmi, care s-a despărţit luna aceasta de FC Porto, după eliminarea "dragonilor" în prima fază la Cupa Mondială a Cluburilor.

FC Porto s-a clasat pe locul al treilea în ediţia trecută a campionatului Portugaliei, la nouă puncte distanţă de campioana Sporting Lisabona. AGERPRES

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri