Francezul Charles Caudrelier a câştigat Ruta Romului, cu nou record al competiţiei

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 16-11-2022

Actualizat: 16-11-2022

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

În vârstă de 48 de ani, Caudrelier a plecat în cursă săptămâna trecută de la Saint-Malo (vestul Franţei) şi a sosit la Pointe-a-Pitre miercuri la ora locală 5:02 (11:02 - ora României), pulverizând cu aproape o zi vehicul record al compatriotului său Francis Joyon (7 zile, 14 ore şi 21 de minute), stabilit în 2018.

Charles Caudrelier, încărcat cu trofee în competiţiile cu echipaj (3 Transat Jacques Vabre, 2 Volvo Ocean Race), nu luase niciodată startul în această cursă solitară. A fost visul din copilărie al francezului, tată a doi copii, al cărui idol este navigatorul elveţian Laurent Bourgnon, dublu câştigător al evenimentului (1994, 1998).

"Cursa a fost obositoare, dar am reuşit să-mi găsesc bine ritmul. Îmi doream atât de mult să câştig această cursă. Am visat la asta de când eram copil şi nu am apucat să o fac niciodată până acum. A fost o mare frustrare", a declarat Caudrelier după ce a trecut linia de sosire.

Francois Gabart (SVR Lazartigue), primul său urmăritor, este aşteptat în următoarele ore la Pointe-a-Pitre.
Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri