Guvernul francez a autorizat joi sacrificarea a 40 de lupi până la sfârşitul lui iunie 2018, un număr egal cu perioada precedentă, anunţând în acelaşi timp că vrea să reevalueze eficienţa acestor măsuri de protecţie a turmelor, relatează AFP, potrivit Agerpres.
Între 1 iulie şi 30 iunie 2018 se vor acorda derogări pentru sacrificarea exemplarelor din această specie protejată numai în zonele unde au loc atacuri asupra turmelor.
Odată ce vor fi sacrificaţi primii 32 de lupi, ultimii opt vor putea fi împuşcaţi numai pentru a respinge un atac în curs sau iminent asupra unei turme.
"Trebuie să facem faţă provocării conservării acestei specii protejate şi să asigurăm condiţii sigure pentru crescători", a declarat într-un comunicat ministrul tranziţiei ecologice, Nicolas Hulot.
În perioada 2016-2017, peste 8.000 de animale - în mare parte ovine - au fost omorâte în atacuri atribuite lupilor, în special în sud-estul ţării.
Crescătorii susţin că măsurile de protecţie (bariere electrice, câini de pază, etc.) pentru care primesc ajutoare sunt unele constrângătoare şi nu permit evitarea tuturor atacurilor. Ei cer autorizare pentru sacrificarea unui număr mai mare de lupi sau chiar scoaterea speciei de pe lista celor protejate.
Un nou plan multianual pentru gestionarea populaţiei de lupi (2018-2022) a fost promis pentru ianuarie anul viitor, în contextul în care de luni de zile autorităţile nu reuşesc să concilieze solicitările crescătorilor cu aşteptările asociaţiilor pro-lupi.
Mai multe organizaţii de protecţie a mediului cer ca tirurile de armă să fie doar unele care să-i sperie pe lupi. Potrivit guvernului, a fost declanşat un studiu pentru a măsura eficacitatea unei astfel de măsuri.
Cei 40 de lupi reprezintă puţin peste 10% din populaţia Franţei, care creşte regulat şi care este acum estimată la circa 360 de indivizi.
Revenit în Franţa la începutul anilor '90 din Italia, lupul este prezent acum în circa 30 de departamente, în special în sud-est, notează AFP.
Franţa a autorizat sacrificarea a 40 de lupi în următorul an
București
2°C
Articole Similare

52
Intervenție sângeroasă în Caraibe: 4 victime după ce armata SUA a atacat o navă suspectată de narcotrafic
52

665
Iranul și marele său as din mânecă: va putea SUA să-i deposedeze pe Gardienii Revoluției de această putere?
665

341
Spectacol de forță cu Lukașenko la Phenian: imaginii spectaculoase cu cei mai izolați lideri ai planetei
341

1.084
Acuzații grave la adresa lui Donald Trump: ce le-ar fi arătat pasagerilor unui zbor privat
1.084

42
Garda de coastă libiană remorchează departe de țărmurile ţării un petrolier rusesc de GNL avariat
42

724
Decizie anunțată de Downing Street: armata britanică va începe să vâneze navele din 'flota fantomă' rusă
724

42
Motivul pentru care directorul companiei aeriene naţionale din Canada este presat să demisioneze
42

565
Un monstru marin din era dinozaurilor a fost scos la lumină după milioane de ani: 'Era prădătorul suprem'
565

76
Donald Trump urmează să fie absent, pentru prima oară în ultimii zece ani, la CPAC
76

35
Meta și YouTube, obligate să plătească milioane de dolari unei femei
35

446
Rusia sare în ajutorul Iranului: se pregătesc livrări de drone, medicamente și alimente
446

1.098
Fenomenul 'Donald Dash' ia amploare. Americanii fug din SUA și se refugiază în Euopa. Ce țări au ales
1.098

574
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Forțele ucrainene au distrus un lansator de rachete hipersonice Zircon în Crimeea
574
















Comentează