Franţa, candidată în Consiliul ONU pentru Drepturile Omului

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor

Publicat: 01-03-2017

Actualizat: 01-03-2017

Article thumbnail

Sursă foto: twitter.com

Secretarul de stat pentru afaceri europene din cadrul Ministerului francez al Afacerilor Externe şi Dezvoltării Internaţionale, Harlem Désir, a prezentat miercuri candidatura Franţei în Consiliul ONU pentru Drepturile Omului, într-o lume care se confruntă cu 'o inedită revenire a violenţei', relatează AFP. 'Ne confruntăm cu o inedită revenire a violenţei şi cu încălcări masive ale drepturilor omului', a estimat secretarul de stat pentru Afaceri europene, citând războiul din Siria şi execuţiile comise de către grupările jihadiste Statul Islamic în Irak şi Boko Haram în Africa. Şi 'pretutindeni în lume, voci, mereu mai numeroase, se ridică pentru a cere mai multe libertăţi, ameliorarea accesului la drepturi, consolidarea dreptului de cetăţean', a afirmat oficialul francez în faţa Consiliului.

De asemenea, a menţionat el, 'înscrierea promovării drepturilor omului, a libertăţilor fundamentale, a statului de drept în acest context, înseamnă a avea ambiţia de a contribui la o pace durabilă, la stabilitate politică şi la dezvoltare, răspunzând în acelaşi timp aspiraţiilor oamenilor', înainte de a concluziona: 'Aceasta este pentru a transmite acest mesaj că Franţa este candidată pentru mandatul 2018-2020'. El a explicat că dacă Franţa este aleasă, ea se va angaja în jurul a patru obiective: lupta împotriva punerii în cauză a universalităţii şi indivizibilităţii drepturilor omului; lupta pentru apărarea principiilor inviolabile între care abolirea pedepsei cu moartea; lupta împotriva impunităţii şi promovarea unei societăţi civile libere şi deschise.

Consiliul ONU pentru Drepturile Omului numără 47 de state alese de Adunarea Generală a ONU, se întruneşte în trei sesiuni în fiecare an şi examinează de asemenea situaţia drepturilor omului în toate ţările din lume, conform Agerpres. SUA, care nu şi-au numit încă noul ambasador în Consiliu, au cerut miercuri 'reformarea' instituţiei, apreciind că activitatea sa este 'dezechilibrată' cu prea multe critici la adresa Israelului.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri