Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Franţa: Guvernul îşi menţine reforma pensiilor, dar face concesii

Motion Array
Franta steag

Premierul francez Edouard Philippe a anunţat miercuri că reforma pensiilor pe care a propus-o nu se va aplica decât persoanelor născute în 1975 şi după, o concesie făcută sindicatelor care, în opinia sa, ar trebui să însemne sfârşitul grevei masive ce paralizează o mare parte din Franţa de aproape o săptămână, relatează AFP, potrivit Agerpres.

"Tranziţia va fi progresivă" spre un sistem universal de pensii, care urmăreşte să fuzioneze cele 42 de sisteme existente în prezent în Franţa, a promis Philippe, dând asigurări că reforma nu se va aplica francezilor născuţi înainte de 1975. 

"A venit timpul pentru sistemul universal. Cel al regimurilor speciale s-a încheiat", a afirmat premierul, făcând referire la numeroasele "regimuri speciale" care le permit în prezent angajaţilor din anumite profesii din Franţa să iasă mai repede la pensie, în special salariaţii companiei de căi ferate SNCF şi conductorii din sistemului de metrou parizian RATP. 

"Vom pune capăt regimurilor speciale", dar "progresiv, fără brutalitate, cu respect", le-a dat el asigurări sindicatelor care, în marea lor majoritate, şi-au exprimat opoziţia faţă de proiectul guvernamental prin manifestaţii şi o amplă grevă care paralizează de aproape o săptămână transporturile publice din Franţa.

Citește și: Ursula Von der Leyen, despre Pactul ecologic european: 'Nu avem încă toate răspunsurile'

Prin urmare, reforma nu va viza decât "generaţia care va avea 18 ani în 2022", pentru cei care intră în activitate, iar dintre cei care sunt deja în activitate nu vor fi vizaţi decât cei născuţi în 1975 şi după. 

Premierul a mai "garantat" pensiile profesorilor, extrem de mobilizaţi în opoziţia faţă de reformă. "Vom înscrie în lege garanţia conform căreia nivelul pensiilor profesorilor va fi de neatins şi comparabil cu nivelul pensiilor pentru funcţiile sau meseriile echivalente în sistemul public", a anunţat el. 

"Vom face până la finalul perioadei de cinci ani reevalurările necesare pentru a menţine nivelul pensiilor" profesorilor, "o vom face progresiv şi vom începe din 2021", a mai dat el asigurări. 

Femeile vor avea cel mai mult de câştigat de pe urma reformei, a afirmat el, precizând că noul sistem prevede acordarea "de puncte suplimentare pentru fiecare copil, iar asta începând de la primul copil, nu de la al treilea ca până acum", şi că "această majorare de 5% pe copil va fi acordată mamei, cu excepţia unei alegeri contrare a părinţilor". 

În opinia lui Philippe, aceste propuneri "justifică oprirea grevei". "Garanţiile acordate celor mai defavorizate categorii de populaţie justifică reluarea dialogului şi oprirea grevei care penalizează milioane de francezi", a reiterat el. 

"Nu există o agendă ascunsă, nu căutăm să facem mici economii", dar "singura soluţia este de a lucra ceva mai mult timp şi progresiv, cum se întâmplă peste tot în Europa", a atras el atenţia. 

Astfel, vârsta actuală de ieşire la pensie rămâne fixată la 62 de ani, dar reforma "va incita la a lucra mai mult". "Dincolo de vârsta legală, o vârstă de echilibru cu sistemul de bonus-malus" este fixată la 64 de ani, ceea ce este "deja un orizont rezonabil pentru cea mai mare parte dintre francezi", a spus Philippe. 

Această vârstă considerată "pivot" a fost anterior respinsă de sindicatul CFDT. Preşedintele său, Laurent Berger, a declarat că aceste anunţuri dau "în continuare" dovadă de "numeroase insuficienţe" şi că a fost trecută "linia roşie" cu vârsta de echilibru de 64 de ani.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.