Franţa a înregistrat 15 noi decese cauzate de noul coronavirus, ceea ce a adus bilanţul total la 48 de morţi din 2.281 de cazuri confirmate de la sfârşitul lunii ianuarie, a anunţat miercuri seara ministrul francez al Sănătăţii, Olivier Véran, relatează AFP potrivit Agerpres.
Aproape 500 de noi cazuri au fost înregistrate, comparativ cu un bilanţ precedent, a precizat el. Un număr de 105 persoane sunt la terapie intensivă.
Ministrul a menţionat că toate vizitele au fost suspendate în unităţile în care se află vârstnici, în special vulnerabili, cu excepţia ''acordului unor directori de unităţi''.
Ministrul a deschis conferinţa de presă amintind că Organizaţia Mondială a Sănătăţii vorbeşte acum de o ''pandemie, ceea ce înseamnă că epidemia afectează de acum un număr mare de persoane din 110 ţări''.
Franța intră în vrie, din cauza coronavirusului: Bilanțul a ajuns la 48 de morți
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

0
Viktor Orbán pare că simte "mirosul" înfrângerii: Sunt un om tânăr, nu este ultima dată când voi participa la alegeri
0

318
Incident șocant în Noaptea de Înviere! Clopotul s-a desprins și l-a lovit în cap pe clopotar
318

598
VIDEO Comunicator abil, fost aliat al lui Orban, dar pro-european: Cine este Péter Magyar, omul ar putea pune capăt guvernării premierului Ungariei?
598

918
Tragedie în ziua de Paști! O femeie a fost ucisă de tren
918

2.424
VIDEO Echipajul de pe Artemis II transmite un mesaj care ar trebui să dea de gândit întregii omeniri: Pământul părea doar o simplă barcă de salvare suspendată, nemișcată
2.424

6.048
Viktor Orbán reacționează după ce a văzut că maghiarii iau cu asalt urnele de vot: 'Asta înseamnă un singur lucru...'
6.048

696
Pericolul invizibil din farfurie: alimentele care pot provoca intoxicații dacă sunt păstrate greșit
696

1.449
Marina SUA a început deminarea Strâmtorii Ormuz - Semne de pace în Orientul Mijlociu
1.449

2.052
SURSE Elon Musk pregătește o mare lovitură: SUV-ul low cost de la Tesla, care va da peste cap piața auto
2.052

12.576
FAN Courier a închis complet toate agențiile din România: Niciun sediu nu va mai fi disponibil
12.576

3.148
VIDEO Semnal politic puternic în Ungaria: Mobilizare masivă la urne, prezență uriașă la vot
3.148

3.770
CTP răstoarnă simbolistica Paștelui: 'Este o celebrare a lui Irod / Credincioșii ar trebui să mănânce doar lăcuste, miere și semințe'
3.770

3.454
Un fost negociator al SUA în Orientul Mijlociu explică de ce au eșuat negocierile cu Iranul: Ei au mai multe atuuri decât noi
3.454
















Comentează