Franţa, Luxemburg şi Germania au reacţionat vineri prin vocea unor oficialităţi la decizia Tribunalului Constituţional din Polonia de a considera unele articole din tratatele Uniunii Europene ca fiind incompatibile cu Constituţia ţării, transmit agenţiile internaţionale de ştiri, conform agerpres.
Este o decizie "foarte gravă", care constituie practic "un atac împotriva Uniunii Europene", a apreciat Clement Beaune, secretar de stat francez pentru afaceri europene, citat de Reuters şi AFP.
Decizia creşte riscul unei "ieşiri de facto" a Poloniei din Uniunea Europeană, a subliniat Clement Beaune într-o intervenţie la canalul RMC/BFMTV, avertizând că aceasta ar putea avea consecinţe în materie de sprijin bugetar al UE pentru Polonia.
"Este foarte grav. Nu este un subiect tehnic sau unul juridic. Este un subiect exclusiv politic care se înscrie de altfel într-o lungă listă de provocări la adresa UE", a opinat Clement Beaune, avertizând că "există riscul unei ieşiri de facto" a Poloniei din UE. "Este un atac împotriva UE" printr-un tribunal constituţional, impus de guvernarea poloneză", a mai afirmat el.
Citește și Bucuria prim-ministrul polonez Mateusz Morawiecki - Tribunalul Constituţional a stabilit că unele articole din tratatele UE sunt incompatibile cu Constituţia
Guvernul polonez "se joacă cu focul" şi ar putea provoca o "ruptură" cu UE, a reacţionat la rândul său ministrul luxemburghez de externe Jean Asselborn, citat de AFP.
Tribunalul Constituţional din Polonia a declarat joi că anumite articole ale Tratatului UE sunt "incompatibile" cu Constituţia poloneză şi a cerut instituţiilor europene să "nu acţioneze depăşindu-şi competenţele" interferând cu sistemul judiciar polonez, care constituie un subiect de discordie majoră cu Bruxelles.
"Ştiu că în Polonia oamenii sunt europeni, că vor să rămână europeni", dar "trebuie spus foarte clar că guvernul polonez se joacă cu focul, că, la un moment dat, nu numai pe plan juridic, ci şi politic, ar putea avea loc o ruptură", a avertizat Jean Asselborn.
"Evoluţia situaţiei în Polonia este foarte, foarte îngrijorătoare. Etapă cu etapă, prevalenţa dreptului european este sfărâmată", a denunţat Asselborn, totodată ministru al imigraţiei şi azilului, la sosirea la o reuniune a miniştrilor europeni de interne la Luxemburg.
"Supremaţia dreptului european este într-adevăr de o importanţă capitală pentru integrarea Europei şi pentru a trăi împreună în Europa. Dacă este distrusă, Uniunea Europeană, aşa cum o cunoaştem, aşa cum a fost ea construită după Tratatul de la Roma, nu va mai exista", a mai avertizat ministrul luxemburghez.
De asemenea, ministrul german de externe, Heiko Maas, a lansat un apel către Polonia să respecte "pe deplin" regulile comune ale UE, potrivit AFP. "Când o ţară decide din punct de vedere politic să facă parte din UE, ea trebuie să vegheze ca regulile convenite să fie pe deplin aplicate", a afirmat şeful diplomaţiei germane pentru grupul media Funke.
Polonia şi Uniunea Europeană sunt în dezacord cu privire la reformele judiciare introduse de partidul conservator naţionalist "Lege şi Justiţie" (PiS), care - potrivit Bruxelles-ului - ameninţă democraţia şi statul de drept în această ţară.
Diferendul cu Bruxellesul se referă în special la noul sistem disciplinar pentru judecători, care - potrivit UE - ameninţă grav independenţa puterii judiciare în Polonia.
Comisia Europeană s-a declarat "preocupată" de decizia tribunalului polonez, prin comisarul Didier Reynders, potrivit căruia UE "va utiliza toate instrumentele" aflate la dispoziţia sa pentru a proteja întâietatea dreptului european care se află "în miezul Uniunii".
Luna trecută, comisarul european pentru economie, Paolo Gentiloni, avertizase că dosarul judiciar polonez ar putea avea "consecinţe" asupra deblocării fondurilor de relansare pentru Polonia.
Secretarul francez pentru afaceri europene pare să susţină această "opţiune". "Dacă nu există respectul elementar pentru reguli comune, pentru drepturile şi libertăţile Europei, nu poate exista un plan de relansare şi de de sprijin pentru rezilienţă în Polonia", a avertizat el vineri.
"Când se spune că nu se respectă întâietatea dreptului UE, Europa este ucisă", a mai opinat el.
Uniunea Europeană nu a aprobat încă cele 23 miliarde de euro ca subvenţii şi cele 34 miliarde de euro ca împrumuturi cu dobânzi mai mici prevăzute pentru Polonia.
În acest context, liderul opoziţiei poloneze, Donald Tusk, fost preşedinte al Consiliului European, a lansat un apel la proteste faţă de decizia controversată a Tribunalului Constituţional din Varşovia, potrivit dpa.
"Îi invit pe toţi cei care doresc să apere o Polonie europeană să vină duminică în Piaţa Castelului din Varşovia, la ora 18:00", a scris el într-o postare pe Twiter joi seara. "Doar împreună îi putem opri", a spus Tusk, preşedintele principalului partid de opoziţie din Polonia, Platforma Civică.
Comentează