Miniştrii apărării din Franţa şi Germania semnează joi la Paris un contract în valoare de 150 de milioane de euro, conform căruia în 2026 ar trebui să apară primul prototip al viitorului avion de luptă european, informează AFP potrivit Agerpres.
'Acesta este contractul care deschide calea către un avion de demonstraţie în 2026', a comunicat cabinetul ministrului francez al apărării, Florence Parly. Este vorba de un prototip preliminar care să valideze fezabilitatea conceptului SCAF - sistemul de luptă aeriană a viitorului.
Parly şi omoloaga ei germană Annegret Kramp-Karrenbauer vor semna deocamdată acordul guvernamental pentru lansarea aşa-numitei 'faze 1A, care ar trebui să dureze un an şi jumătate. Delegatul general pentru armament, Joel Barre, va parafa în calitate de manager de proiect contractul pentru notificarea industriei.
Franţa şi Germania vor semna alături de Spania şi o scrisoare de intenţie privind includerea părţii spaniole, care s-a alăturat mai târziu proiectului SCAF, în cercetare şi studiile tehnologice.
AFP menţionează că proiectul a fost marcat timp de câteva luni de rivalitatea franco-germană în domeniile politic şi industrial. Semnarea contractului fusese prevăzută iniţial în iunie 2019, la Salonul Aeronautic de la Bourget, însă a fost întârziată din cauza tensiunilor bilaterale, în special a temerilor germanilor că ar putea avea un rol secundar - francezii fiind lideri în cadrul parteneriatului. Bundestag-ul (camera inferioară a parlamentului german) a deblocat săptămâna trecută procesul printr-un vot privind creditele; finanţarea urmează să fie asigurată în mod egal de Paris şi Berlin.
Un deputat german a explicat că intenţia a fost de a nu deteriora relaţiile bilaterale. Mai mulţi parlamentari şi-au exprimat unele reticenţe şi au cerut guvernului să se asigure că nu vor fi afectate interesele pe termen lung ale Germaniei, în special privind viitorul tanc franco-german (MGCS), proiect în care lider este Berlinul. Bundestag-ul a insistat că SCAF şi MGCS trebuie să se dezvolte în paralel.
Cele 150 de milioane de euro din faza iniţială a SCAF urmează să fie distribuiţi între cinci piloni. Pentru avionul de luptă din noua generaţie (cunoscut ca NGF, New Generation Fighter) sunt prevăzute 91 de milioane de euro; firma franceză Dassault este contractor general, iar Airbus este principalul partener. Studiile privind motorul, pentru care au fost alocate 18 milioane de euro, vor fi efectuate de francezii de la Safran şi germanii de la MTU. Pentru 'efectorii la distanţă' - drone care vor însoţi avionul de luptă pentru a deturna sau satura sistemele defensive inamice - Airbus şi compania europeană MBDA, producătoare de rachete, vor primi 19,5 milioane de euro. Sistemul de luptă în colaborare, prin care vor fi conectate avioane, drone, sateliţi şi centre de comandă, va fi realizat de Airbus şi grupul francez Thales; suma prevăzută este de 14,5 milioane de euro. Bugetul pentru coordonarea proiectului şi a laboratoarelor de simulare este de şase milioane de euro.
Spania, prin filiala naţională a Airbus şi firma de produse electronice pentru apărare, s-a implicat deja în cercetare şi tehnologie. Deocamdată este vorba de două milioane de euro, însă cabinetul ministrului francez al apărării a precizat că participarea spaniolă va fi mult mai importantă, de circa 45 de milioane de euro anul acesta, pe lângă cele 150 de milioane alocate deja de Franţa şi Germania.
Potrivit aceleiaşi surse, valoarea totală a programului, care va fi operaţional în 2040, va fi mult mai mare: sunt necesare investiţii de patru miliarde de euro până în 2025 şi opt miliarde de euro până în 2030.
Ministerul apărării de la Paris nu exclude o apropiere a SCAF de programul concurent Tempest, în care sunt asociate Regatul Unit, Suedia şi Italia, însă deocamdată nu s-a pus problema.
Franța și Germania s-au pus de acord - Când va fi gata primul avion de luptă european
Explorează subiectul
Articole Similare

11
Încă o dronă rusească căzută în Republica Moldova: Reacția MAE de la Chișinău
11

2.780
VIDEO Emisarul lui Donald Trump face marele anunț, pe scena de la Davos: Un singur punct a mai rămas de negociat în acordul de pace Rusia-Ucraina
2.780

2.445
GRECO îi lovește în punctul sensibil pe parlamentarii români: nu există restricţii cu privire la cadouri, favoruri şi alte beneficii pentru aceștia
2.445

105
Criza din Groenlanda scoate la suprafață marea problemă energetică a Europei
105

58
Situația Groenlandei - Friedrich Merz salută schimbarea de poziție a administrației Trump
58

56
Alegerile din Găgăuzia, în impas - CSJ suspendă activitatea Comisiei electorale de la Comrat
56

118
Guvernul de la Paris consideră că atitudinea fermă a lui Macron a influenţat schimbarea de poziţie a lui Trump
118

2.312
Cutremur pe piața resurselor strategice: cum acordul UE–Mercosur ar putea schimba balanța pământurilor rare
2.312

73
Oamenii de afaceri din România, invitați să facă investiții în proiecte de infrastructură din Republica Moldova
73

104
Spania cere o armată europeană: „Trebuie să demonstrăm că Europa nu este un loc care se va lăsa constrâns militar sau economic”
104

82
Dezvăluirile NASA cu privire la prima evacuare de pe orbită - Aparatul care a salvat viața unui astronaut
82

42
Finlanda trage un semnal de alarmă - Rusia va continua sabotajele din Marea Baltică
42

55
Riscul dependenței energetice a Uniunii Europene de SUA este deja vizibil
55

















Comentează