Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Franţa şi UE au ajuns la un acord pentru salvarea operatorului aerian Air France, cu o recapitalizare în valoare de patru miliarde de euro

avion air france

Comisia Europeană a aprobat marţi un plan al autorităţilor franceze de a injecta până la patru miliarde de euro pentru a recapitaliza compania aeriană Air France, iar în contrapartidă Air France va ceda către alte companii aeriene rivale 18 sloturi pe zi pe Aeroportul Paris Orly, informează Reuters.

La rândul său, ministrul francez al Economiei, Bruno Le Maire, a anunţat că în urma aprobării planului de recapitalizare de către Comisia Europeană, statul francez va putea să îşi majoreze participaţia la Air France până la 30% de la 14,9% în prezent, potrivit agerpres.ro.

Executivul comunitar a precizat însă că, în decurs de 12 luni, Franţa va trebui să prezinte o strategie de exit din compania Air France, exceptând situaţia în care în acest interval statul francez îşi va reduce participaţia pe care o deţine la compania aeriană până la mai puţin de 25%. De asemenea, Comisia Europeană a precizat că Air France nu va avea voie să plătească dividende, să deruleze răscumpărări de acţiuni sau să plătească bonusuri membrilor echipei manageriale până la rambursarea recapitalizării.

"Franţa va contribui cu până la patru miliarde de euro pentru a întări capitalul Air France şi a ajuta compania aeriană să depăşească dificultăţile financiare provocate de pandemia de coronavirus. În acelaşi timp, sprijinul public vine cu unele condiţii, în primul rând acea ca statul francez să fie suficient remunerat şi cu noi măsuri destinate creşterii competiţiei", a declarat vicepreşedintele Comisiei Europene, Margrethe Vestager.

Compania Air France are peste 45.000 de angajaţi. Air France, KLM Royal Dutch Airlines şi Transavia formează grupul Air France-KLM. În 2019, grupul Air France-KLM a raportat un profit operaţional de aproximativ 750 milioane de euro. Cu toate acestea, ca urmare a restricţiilor de călătorie introduse de Franţa şi multe alte ţări pentru a limita răspândirea coronavirusului, Air France şi grupul holding au suferit o reducere semnificativă a activităţilor, ceea ce a provocat pierderi operaţionale.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.