Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Franța, victorie categorică în fața Namibiei la Campionatul Mondial de Rugby 2023

quinzemondial.com
rugby

Selecţionata de rugby a Franţei a obţinut cea mai categorică victorie din istoria sa, reuşind să se impună cu scorul de 96-0 (54-0) în faţa echipei Namibiei, joi seara, pe Stade Velodrome din Marsilia, într-o partidă din Grupa A a Cupei Mondiale 2023.

Les Bleus au înscris 14 eseuri pe parcursul jocului, prin Damian Penaud (6, 21, 54), Jonathan Danty (9, 26), Carles Ollivon (18, 68), Thibaut Flament (33), Antoine Dupont (38), Louis Bielle-Biarrey (40+1, 64), Baptiste Couilloud (47) şi Melvyn Jaminet (76), primind şi un eseu de penalitate în minutul 80. Thomas Ramos a reuşit la rândul său 12 transformări (9, 18, 21, 26, 33, 38, 40+1, 47, 54, 64, 68, 76), conform Agerpres.

Căpitanul echipei gazdă, Antoine Dupont, a fost nevoit să părăsească terenul repriza secundă, după ce a încasat o lovitură puternică la faţă, existând suspiciuni de fisură sau fractură la maxilar, după cum a declarat la finalul meciului selecţionerul francez Fabien Galthie.

Cea mai categorică victorie de până acum a Franţei fusese înregistrată la Cupa Mondială 2007, tot într-un meci împotriva Namibiei (87-10).

Pentru namibieni, însă, acesta nu este cel mai usturător eşec într-o partidă oficială. În 2003, Namibia a fost învinsă cu 142-0 de Australia, cu 22 de eseuri reuşite de "wallabies".

Naţionala Franţei, aflată la un pas de sferturile de finală, va disputa ultimul său meci din grupă pe 6 octombrie, la Lyon, împotriva Italiei.

În partida de la Marsilia au evoluat echipele:

Franţa: Ramos - Penaud, Fickou, Danty, Bielle-Biarrey - Jalibert (Jaminet, 54), Dupont (căpitan; Couilloud, 46) - Ollivon, Jelonch (Boudehent, 54; Woki, 57; Moefana, 65), Cros - Flament, Woki (Taofifenua, 41) - Atonio (Aldegheri, 41), Mauvaka (Bourgarit, 54), Baille (Wardi, 41)

Namibia: Van der Bergh (Rossouw, 41) - Mouton (Izaacs, 56), Deysel (căpitan), Burger, Greyling - Loubser, Theron (Blaauw, 59) - Retief, Gaoseb (Hardwick, 41), Katjijeko - Ludick, Tjeriko (Van Lill, 41) - Coetzee (Shifuka, 74), Van der Westhuizen (Nortje, 65), Sethie (Benade, 51)

Cartonaş roşu: Deysel (Namibia, 46).

Arbitru: Matthew Carley (Anglia).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.